Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Peste 500 de consultaţii medicale în două zile, la Caravana de Bine a Crucii Roşii de la Soveja

Peste 500 de consultaţii medicale au fost acordate de către medici voluntari, în două zile, locuitorilor din comunele Soveja şi Cîmpuri, în cadrul Caravanei de Bine, organizată de Crucea Roşie Română, vineri şi sâmbătă, la Soveja. „Caravana de la Soveja a fost un real succes. Comunitatea avea nevoie de această caravană. Populaţia este destul de îmbătrânită, peste 80% din cei care au fost consultaţi au avut cataractă. E o patologie la care se aşteptau colegii oftalmologi, având în vedere vârsta înaintată. În cele două zile de caravană au fost acordate peste 500 de consultaţii, pentru un număr de 185 de persoane, din care 16 copii cu vârste între câteva luni şi 16 ani. Fiecare persoană înregistrată a primit rezultatul investigaţiilor, iar pe fişa de rezultat au fost consemnate şi recomandări de a vedea specialişti sau pentru analize suplimentare, în funcţie de ce s-a diagnosticat. La oftalmologie unii au primit ochelari şi foarte mulţi recomandări de a merge către un specialist pentru operaţie”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de programe din cadrul Crucii Roşii Române, Andreea Furtună.

Zeci de medici voluntari au venit în acest an alături de Crucea Roşie Română, parte dintre aceştia fiind prezenţi şi la Soveja, în cadrul Caravanei de Bine. (…) Caravana de Bine înseamnă pentru mulţi medici voluntari o experienţă profesională importantă, în care se pot întâlni cu fel de fel de situaţii şi în care medicul îşi poate forma o părere mai generală asupra unui segment de populaţie. Aşa s-a întâmplat la Soveja pentru medicul Andreea Laura Obreja, care a investigat cu ecograful peste 120 de persoane şi a avut surpriza să constate că, deşi populaţia este îmbătrânită, este sănătoasă.

„Pentru mine, ca medic rezident, caravana este o experienţă din care de fiecare dată am foarte multe de învăţat. La spital nu avem o patologie atât de diversă, iar în Caravană, având în vedere volumul foarte mare de muncă, numărul de persoane consultate, ai şansa să vezi ce leziuni apar mai frecvent, care este evoluţia pe ecograf. În timp am devenit mult mai bună şi simt că în aceste caravane am învăţat foarte mult. (…)”, a povestit Andreea Laura Obreja.

Pentru medicul pediatru Irina Tănase, caravana de la Soveja a fost prima la care a participat, dar experienţa a motivat-o să mai participe şi pe viitor la astfel de acţiuni. „Este prima caravană la care particip şi mă bucur că am reuşit să îmi aduc astfel aportul într-o comunitate. Am consultat 16 copii în cele două zile. Am avut şi un caz mai special, care m-a impresionat în mod deosebit, trei copilaşi care nu beneficiau de o îngrijire corespunzătoare din partea familiei, dar consider că nici din partea statului, cu toate că se ştie despre problema lor. Cred că în astfel de cazuri ar trebui cu toţii să lăsăm puţin la o parte prejudecăţile şi să încercăm să contribuim cu ce putem pentru a ajuta aceşti copilaşi. Toţi cei trei copii aveau probleme de sănătate. Fata cea mare se încadrează într-o tulburare de spectru autist, nu face contact vizual, cu mine, cel puţin nu a vrut să vorbească, nu suporta să fie atinsă, şi de aici am putea să tragem nişte concluzii, dar fără dovezi concrete nu poţi să faci vreo acuzaţie. Tabloul a fost completat de lipsa totală de igienă, carii generalizate, dinţi lipsă, nu aveau haine, lenjerie intimă, mama nu ştia să scrie sau să citească. M-a mişcat profund situaţia aceasta. Dar acest lucru m-a şi motivat să mai particip la aceste caravane, pentru că mi-am dat seama că e nevoie de cât mai mulţi oameni care să îşi aducă aportul în comunităţi şi, în acelaşi timp, îmi dau seama şi ce aş putea eu să fac mai bine ca să îi ajut pe ceilalţi. Am ales această specializare pentru că mi-au plăcut întotdeauna copiii şi mi-a fost uşor să mă împrietenesc cu ei. Copii sunt puri, sunt sinceri”, a fost de părere Irina Tănase, medic pediatru rezident în Bucureşti. (…)

Unele persoane au venit la uşa dispensarului din Soveja care a găzduit Caravana de Bine de la primele ore ale dimineţii, cu mult înaintea deschiderii programului de lucru, din dorinţa de a beneficia de un control medical. (…) Mulţi dintre cei care au venit la caravană nu au mai mers de ani de zile la un control de specialitate şi au avut astfel şansă să verifice care mai e stadiul bolii lor. (…)

Prezentă pentru două zile, la Soveja, Caravana de Bine a oferit consultaţii gratuite pe specialităţile Cardiologie, Medicina internă – ecograf, Pediatrie, Diabetologie, Oftalmologie, măsurarea tensiunii arteriale şi a glicemiei. Printre serviciile pe care şi le-ar fi dorit cei care au venit pentru a fi investigaţi s-au numărat consultaţii reumatologice, ORL, ginecologie şi chiar analize medicale, mai ales că primul spital sau cabinet de analize medicale se află la circa o oră distanţă. Circa 35 de voluntari, medici, asistenţi medicali, personal al Crucii Roşii Române şi Crucii Roşii Vrancea şi-au dăruit din timpul lor pentru ca această caravană să se poată desfăşura în cele mai bune condiţii la Soveja. (…)

Articolul integral pe – https://bit.ly/3U8DNz9

Autor – Dana Lepădatu

Foto: (c) Dana Lepădatu/AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?