Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Dosarul în care Alin Trășculescu este acuzat de trafic de influență a rămas în pronunțare


Dosarul în care fostul deputat pedelist Alin Trășculescu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și trafic de influență, dar și delapidare și uz de fals, a avut un nou termen la Tribunalul București, ieri, cauza rămânând în pronunțare. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Tribunalului București, pronunțarea a fost amânată pentru data de 16 martie.
    Alin Trășculescu a fost trimis în judecată în aprilie 2013 pentru trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată,  instigare la infracțiunea de spălare a banilor, asociere pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, delapidare și uz de fals. Fostul deputat a fost acuzat că ar fi pretins 200.000 de euro denunțătorului pentru a interveni pe lângă autoritățile vrâncene să atribuie contracte de investiții unor societăți. El a fost arestat preventiv pe 29 noiembrie 2012, fiind eliberat ulterior.
        Anchetatorii au stabilit că în perioada august-noiembrie 2012, Marian Valeriu Calotă l-ar fi constrâns prin amenințare pe denunțătorul Vintilescu să dea sumele de bani cerute de Trășculescu în schimbul intervențiilor promise. Potrivit anchetatorilor, Trășculescu și Calotă s-ar fi întâlnit cu Vintilescu în 10 noiembrie 2012 în Focșani,  pentru a primi suma de 50.000 de lei, prima tranșă din 1,1 milioane de lei ceruți.     Trășculescu i-ar fi spus lui Vintilescu să îi dea lui Calotă cei 50.000 de lei, care ulterior trebuiau să ajungă la deputatul PDL. Calotă a fost prins în flagrant delict, după ce a primit banii de la Vintilescu. La scurt timp după aceea, Trășculescu a fost oprit pe strada Independenței din Focșani, fiind percheziționat atât el cât și autoturismul.
    Potrivit anchetatorilor, Trășculescu îi spunea denunțătorului că bate la ușă campania electorală și că are nevoie de 200.000 de euro, percepția denunțătorului fiind aceea că această sumă reprezenta o plată pe care deputatul o cerea în schimbul traficării influenței sale.

6 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?