Åžezătoarea a constituit unul din obiceiurile cu rol foarte important în viața socială a satelor de la izvoarele Râmnicului Sărat. La șezătoare se lucra, se cânta, se spuneau povești, se practicau unele jocuri sociale, adică se transmitea și se prelua tradiția populară. Semnificația socială a șezătorilor consta în faptul că ele contribuiau la menținerea unei mentalități colective în comunitatea satului. Åžezătorile se organizau în perioada iernii, după sărbătorile de iarnă și până când începea postul Paștelui. Această perioadă este numită de săteni „Câjlegi”. De obicei se organizau pe zone, cătune.
O astfel de șezătoare se mai organizează încă, în satul Cerbu din comuna Jitia, de către Florica Å¢ăpor. Femeia este o mare iubitoare a tradițiilor, dar și un meșter popular neîntrecut. Odată cu sosirea anotimpului rece, ea și-a amenajat în casă un atelier de țesătorie propriu, la care vin să lucreze și alte femei din sat, dar mai ales copii. Îmbină tehnici diferite: țese în trei și patru ițe și șase scripeți. La cele trei războaie de țesut se fac marame, brâie, bete, stricători – fote, păretare, covoare, ștergare și altele. Se lucrează foarte încet și cu migală, iar dacă se face o greșeală trebuie început totul de la capăt. Florica a învățat să țeasă de la mama sa, Ilinca Banu, de la vârsta de 11-12 ani. A născocit ea însăși modele, iar altele au fost aduse de prin satele Bisocii. Atmosfera este una veselă: se cântă, se spun povești, glume, ghicitori, „se pune țara la cale”. În tot acest timp, se lucrează intens: se țese la război, se toarce, se deapănă și se scărmănă lâna, se tricotează, se fac ciucuri, iar gazda îi servește pe cei prezenți cu plăcinte, suc și alte bunătăți. Principala problemă este aprovizionarea cu materiale: bumbac subțire și borangic, care se găsesc foarte greu. Profesorul Sorin Pantelimon, unul dintre cei mai implicați și iubitori de tradiție de pe Valea Râmnicului spune că inițiativa Floricăi Å¢ăpor este un exemplu despre cum s-ar putea ridica satele noastre de munte, care se confruntă cu lipsa locurilor de muncă sau agricultura rudimentară. „Intrând în atelierul lui tanti Florica Å¢ăpor, vizitatorul poate retrăi atmosfera șezătorilor de odinioară. Numărul mare de cunoștințe care se cere unei țesătoare, duce la formarea unui meșter specializat. Tanti Florica și-a împărțit elevele în două grupe: din prima fac parte femeile vârstnice care au o mai mare experiență, iar în cea de-a doua grupă se află tinerele fete care au de parcurs mai multe etape pentru a trece de la pregătirea materiei prime, la o piesă de port terminată. Personal sunt mândru de consătencile mele pentru că au răbdarea necesară să facă acest lucru și care poate duce la reluarea vechiului meșteșug al țesutului în satul nostru. Pentru a le veni în ajutor, am să susțin înființarea unui ONG care să atragă fondurile necesare revitalizării meșteșugurilor tradiționale, specifice zonei noastre de munte”, a spus profesorul Sorin Pantelimon de la Jitia.
