Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Contestația lui Lefter la prelungirea arestului, respinsă


Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au respins contestația lui Alexandru Lefter, șeful ITRSV Focșani, arestat pentru luare de mită, împotriva deciziei de prelungire a măsurii arestului preventiv, dispusă de Curtea de Apel Ploiești. Același lucru s-a întâmplat și în cazul altor doi inculpați, din județul Buzău. „Respinge, ca neîntemeiate, contestațiile formulate de inculpații Lefter Alexandru, Ceteraș Gheorghe și Beganu Paul împotriva încheierii din camera de consiliu din 16 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești – Secția penală, cauze minori și de familie, în dosarul nr. 124/42/2015. Obligă contestatorii inculpați la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă”, se arată în soluția magistraților ÎCCJ.
    Măsura arestului preventiv în cazul lui Lefter a fost prelungită pe 16 februarie, după ce procurorii DNA au solicitat acest lucru. Mandatul de arestare a fost prelungit cu 29 de zile pentru Lefter, iar pentru alți doi inculpați din dosar, respectiv fostul prefect de Buzău Paul Beganu și afaceristul denunțător Gheorghe Ceteraș, mandatele au fost prelungite cu câte 30 de zile.
    Lefter a fost arestat preventiv pe 21 ianuarie, la propunerea procurorilor DNA – Serviciul Teritorial Ploiești, care l-au reținut cu o zi înainte într-un dosar privind retrocedarea ilegală a peste 5.000 de hectare de pădure din județul Buzău, dosar în care la finele anului trecut a fost arestat preventiv fostul prefect de Buzău și alte persoane. Inspectorul șef al ITRSV este acuzat că ar fi cerut unui afacerist, Gheorghe Ceteraș, suma de 25 mii euro și ar fi primit 15 mii euro pentru a-și pune semnătura, dar și ștampila instituției pe care o conduce pe un titlu de proprietate eliberat de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Buzău. Mai mult, Lefter i-ar fi promis denunțătorului că va urgenta procedura. Banii ar fi fost ceruți și primiți în perioada mai-iunie 2011, Lefter fiind dat în vileag după arestarea denunțătorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?