Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

CSM 2007 Focşani joacă primul meci oficial din acest an


Formația de handbal masculin CSM 2007 Focșani se pregătește de primul meci oficial din acest an. Partida cu CSM II București va da un prim indiciu asupra nivelului de competitivitate la care au ajuns focșănenii acum, la reluarea competiției. Oricum, diferența de valoare dintre cele două combatante indică drept favorită formația gazdă care are capacitatea de a dubla victoria cu o evoluție spectaculoasă. Jocul este programat sâmbătă, 14 februarie, de la ora 11.00, în Sala Polivalentă din Focșani. CSM 2007 Focșani a încheiat turul de campionat pe locul IV, cu 30 de puncte.
Obiectivul imediat este clasarea pe locurile 1-3 și prezența la turneul de baraj. Pe durata stagiului montan de pregătire pe care l-au efectuat la Cacica (Suceava), antrenorul Viorel Ciobotaru a organizat un program specific perioadei – cu aproape două luni înaintea startului campionatului – care a cuprins, zilnic, pregătire fizică pe colinele din zonă, antrenament la sală, cu mingea, bazin, saună și sală de forță, iar la antrenamentul de dimineață, handbaliștii Focșaniului au avut de luptat și împotriva gerului.
Lotului care a terminat turul campionatului i s-a alăturat Teofil Iordache, un fost valoros handbalist focșănean, revenit în activitate după o mai lungă întrerupere și de la care antrenorul CSM Focșani 2007 așteaptă să ajute consistent echipa în perioada următoare.

   Åžtiința Municipal Dedeman II Bacău – CSM 2007 Focșani 32-27 (18-13)

Cu două zile înainte de reluarea Diviziei A, „satelitul” vicecampioanei Åžtiința Municipal Bacău a susținut un meci de pregătire în compania echipei CSM 2007 Focșani. Primul și singurul test al echipei băcăuane în această iarnă s-a desfășurat miercuri după-amiază la Sala Orizont și a fost controlat fără emoții de gazde. Dacă în primele 20 de minute diferența maximă de scor a fost de 1-2 goluri, handbaliștii băcăuani s-au desprins de la 14-12 la 18-12 și au intrat la pauză cu un avans de cinci goluri.
În repriza a doua, diferența constantă de 5-6 goluri a crescut până la 30-22 (min. 53), de unde oaspeții (locul 4 în Seria A după prima jumătate a campionatului) au mai redus proporțiile scorului până la final. În ultimele cinci minute, antrenorii ambelor echipe au trimis în teren jucătorii care au evoluat mai puțin sau deloc până la momentul respectiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?