Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Un tânăr și-a făcut un obicei din a conduce băut și fără permis


Un tânăr șofer din comuna Cotești a sfidat legea pentru a doua oară. El s-a urcat la volan băut fiind, după cum spun polițiștii, dar și fără permis de conducere. El a rămas fără permis după ce pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru comiterea aceluiași gen de fapte.
    Tânărul a fost oprit în trafic luni seara, la Dumitrești. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul avea permisul de conducere suspendat. Mai mult, oamenii legii spun că el mirosea a alcool, motiv pentru care i-au propus să fie testat cu aparatul alcooltest, dar șoferul a refuzat. La fel a procedat și când a venit vorba să meargă la spital pentru a-i fi recoltate probe de sânge. Din aceste motive, polițiștii i-au întocmit șoferului încă un dosar penal, în care este cercetat pentru două infracțiuni.
Oamenii legii spun că nu este prima dată când tânărul conduce băut. A fost găsit în trafic, tot sub influența alcoolului, și în decembrie 2014. „La data de 2 februarie a.c., ora 23.15, polițistii din Dumitrești l-au depistat pe S. Mugurel Florin, de 22 ani, din comuna Cotești, în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat. Întrucât tânărul prezenta halenă alcoolică, i-a fost solicitat să urmeze procedura testării alcoolscop, precum și recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul cu permisul de conducere suspendat și refuz de la recoltare a mostrelor biologice. La data de 15 decembrie 2014, tânărul a mai fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat și aflându-se sub influența băuturilor alcoolice”, a declarat subcomisar Bogdan Toader, ofițerul de presă al IPJ Vrancea.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?