Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Concursul pentru ocuparea unor funcții de șefi de secții, în cel mult o lună



Concursul pentru ocuparea funcțiilor de medicii șefi de secții, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani, va fi organizat în cel mult o lună. Zilele acestea, conducerea Spitalului Județean lucrează la componența comisiilor de examen, iar după ce acestea vor fi aprobate de Ministerul Sănătății, va fi organizat și concursul. „Am trimis adrese către Direcția de Sănătate Publică, Colegiul Medicilor pentru a desemna membri în comisiile de concurs. După ce vor fi stabiliți membrii comisiilor, le vom trimite la Ministerul Sănătății pentru validare. Apoi, cam în cel mult o lună, va fi organizat concursul”, ne-a declarat Constantin Mândrilă, managerul Spitalului Județean.
Reamintim că înscrierile la concursul pentru ocuparea posturilor de medici șefi de secții din cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani s-au încheiat pe 16 ianuarie. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Focșani a scos la concurs șapte posturi de medici șefi de secții, fiind vorba de posturile pentru care la concursul organizat la sfârșitul anului trecut nu s-a înscris nimeni sau candidații nu au obținut punctaj de trecere. Este vorba de secțiile Neurologie, Neonatologie, Pediatrie, Boli Infecțioase, Obstetrică Ginecologie, Medicină Internă și Serviciul de Medicină Legală.
Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Spitalului Județean, pentru fiecare post s-a înscris câte un candidat, exeptând Secția de Medicină Internă, unde nu s-a înscris nimeni. Prin urmare, medicul Adriana Cherciu va ocupa în interimat, în continuare, funcția de medic șef al acestei secții. Reprezentanții unității nu au vrut să dea detalii despre numele candidaților, motivând că dosarele acestora de înscriere nu au fost validate încă.
În prezent, funcțiile de medici șefi de secții sunt ocupate interimar de:
1. medicul Mariana Buleu – Secția de Neurologie;
2. medicul Carmen Iacob – Secția de Neonatologie;
3. medicul Vasile Anuțoiu – Secția de Pediatrie;
4. medicul Georgeta Șerban – Secția de Boli Infecțioase;
5. medicul Ioan Plăcintă – Secția de Obstetrică Ginecologie;
6. medicul Adriana Cherciu – Secția de Medicină Internă;
7. medicul Silviu Lucasievici – Serviciul de Medicină Legală.
 
În ceea ce-i privește pe cei opt medici șefi de secții din cadrul Spitalului  Județean de Urgență Focșani care au promovat concursul, aceștia vor semna contractele de administrare cu conducerea Spitalului Județean săptămâna viitoare. Durata mandatului lor va fi de 3 ani. Odată cu semnarea documentelor, șefii de secții vor avea mai multe atribuții. Aceștia trebuie să evalueze necesarul anual de medicamente și materiale sanitare ale secțiilor pe care le conduc, investițiile și lucrările de reabilitare necesare. De asemenea, ei pot să înainteze propuneri privind proiectele bugetelor de venituri și cheltuieli ale secțiilor și pot face propuneri privind necesarul de personal.
Cei șapte șefi de secții care au promovat concursul sunt:
1. medicul Mitel Burcă – Secția de Cardiologie;
2. medicul Liviu Petrea – Secția de Chirurgie Generală;
3. medicul Mariana Aignătoaie – Secția de Anestezie și Terapie Intensivă;
4. medicul Daniela Nicolescu – Secția de Pneumologie;
5. medicul Gabriela Florea – Secția de Psihiatrie:
6. medicul Dana Mariana Dincă – Unitatea de Primire Urgențe:
7. medicul Viorica Andronic – Laboratorul de Anatomie Patologică;
8. medicul Dinu Maiorov – Laboratorul de Imagistică Medicală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?