Cine-a zis că în neputință omul își descoperă adevărata forță, mare dreptate a avut! Exemplu viu este octogenara Voica Oancea care, într-o căsuță dărăpănată aflată la marginea satului Față, comuna Dumitrești, își crește singură, cu dăruire, dragoste nemărginită și devotament absolut, nepoțica de doar un an și jumătate! Singurii bani care-i intră-n buzunar acestei femei extraordinare sunt doar 38 de lei lunar (da, ați citit bine, doar 38 de lei!!!) reprezentând indemnizația primită ca urmașă a soțului decedat, care a muncit în mină cu detașamentele armatei. Dănuța, fetița ai cărei părinți se află în penitenciar – tatăl pentru că și-a ucis fosta concubină și mama, pentru că și-a omorât un alt copil – este lumina ochilor bunicii sale, iar dragostea ce leagă cele două ființe este evidentă pentru oricine le calcă pragul. Ați putea spune că bunica Voica reușește imposibilul, și chiar asta face! Să trăiești din 38 de lei pare imposibil, dar să mai crești din acești bani și un copil atât de mic, e de-a dreptul incredibil! Și totuși, bunica Voica asta face! „Fata nu primește încă alocație. Am înțeles că s-a dus fata mea și a făcut niște acte pe la Focșani și că o să vină ea să ia fata s-o țină. Dar eu aș vrea să mi-o lase, că nu pot trăi fără ea! Mi-e dragă tare și cum am reușit s-o cresc până acum, o să reușesc și în continuare!”, este convinsă octogenara. Dacă doriți să-i dați o mână de ajutor, dăruindu-i orice, de la bani la hăinuțe, alimente, pamperși, detergenți și orice credeți că e necesar unui copilaș atât de mic, vă așteptăm la sediul redacției noastre!
Citiți, în continuare, o incredibilă poveste despre puterea de sacrificiu, despre omenia și despre dragostea de mamă care, pentru binele puiului ei, poate muta cu adevărat munții din loc!
La capătul pământului, către el aveam senzația că ne îndreptăm, desprinzându-ne de șoseaua ce duce la Dumitrești. Doar urmele altor roți adâncite în drumeagul noroit și destul de îngust, plin de hârtoape, care șerpuia nesfârșit înaintea noastră straniu în pustietatea sa, insinuau speranța că totuși, totuși vom ajunge undeva, acolo unde…
Acolo unde auzisem că două ființe desprinse parcă din filele unei cărți de povești, aduse împreună de un destin nefericit, trăiesc una pentru alta, una prin alta… Kilometru după kilometru, casele ivite dintr-o dată de-o parte și de alta a drumeagului au rămas în urmă și când aproape credeam că iarăși ne îndreptăm spre nicăieri, o bătrânică tăbârcită lângă o grămăjoară de lemne pusă în mijlocul unei bătături pârloagă ne-a atras atenția. „Da, eu sunt Voica, da de ce-ați venit?”, ne-a întrebat, aruncând peste umăr priviri îngrijorate, chiar alarmate, către casă. „Da, aici stau eu și nepoțica mea, Daniela. Da vine fata mea acuma și o ia la ea”, ne-a spus cu ochii în lacrimi, ca și cum am fi venit să-i luăm copilul. Și când sufletul ei bun a înțeles că mai sunt pe lume și oameni ca noi, doi ziariști rătăciți care dorim să-i aflăm povestea, ne-a invitat în casă. „Da intrați încet, că doarme copila”, ne-a șoptit, zburătăcind cu mâna găina rătăcită în întunecimea încăperii de dincolo de prag.
Iar după ce-am intrat tiptil în singura odaie locuibilă a casei, pe fața ei a răsărit un zâmbet timid, iar privirea dintr-o dată plină de dragoste, s-a îndreptat instinctiv spre pătuțul în care dormea dusă, învelită cu o păturică, fetița de doar un an și jumătate. Dormea așa cum doar copiii știu să doarmă, liniștit, cu obrăjorii îmbujorați de căldura somnului, cu pumnișorii strânși, cu fețișoara senină și cu un zâmbet luminos ivit din adâncul cine știe cărui vis frumos… „Aicea stăm, eu și Dănuța, de când a plecat mama ei înapoi la pușcărie. Casa asta e a lu fiu-meu, care și el e în pușcărie, pentru omor. Și-a omorât prima nevastă, maică. S-au bătut, a împins-o și-a căzut cu capul de sobă și-a murit… A făcut deja patru ani, dar are 12 în total de stat acolo. Pe mama Dănuței a cunoscut-o acolo în pușcărie. Ea a ajuns acolo că din câte am înțeles, și-a azvârlit primul copil pe care l-a născut la WC. Ea cred că are condamnarea de opt ani și a făcut vreo doi sau trei. Cu băiatul meu s-a măritat în pușcărie, au avut voie să se întâlnească și au făcut-o pe Daniela. A fost acasă de când a născut-o și după ce a împlinit un an fata, mamă-sa a trebuit să se întoarcă-n pușcărie și-am rămas eu cu ea, s-o cresc. Și tare mi-i dragă, tare ne iubim noi două… E singura mea bucurie din viață, copila asta! Mă iau cu ea și uit supărările, necazurile. Că orice-ar fi, e greu să-ți știi băietu-n pușcărie… E greu ca mamă…”, a spus bunica Voica, netezindu-și, cu gest reflex, repetat, poala fustei…
38 de lei, toți banii dintr-o lună!
Din 20 august anul trecut, de când spune că nora a fost dusă înapoi în pușcărie, bunica Voica a hotărât să rămână cu Daniela în casa fiului. Ea și soțul ei, mort acum, le-au cumpărat pe amândouă, atât pe-a lor, cât și pe-a băiatului, „ca să stăm fiecare separat. Dar a mea e stricată și mai tare, au putrezit giurgiuvele, plouă prin tavan… Și putere nu-i, să le repar. Așa că am zis că mai bine stau cu fata aici, cât de cât e mai bună… I-am pus pătuțul aici la geam, și uite așa stăm amândouă. M-au mai ajutat vecinii, mi-au dat ceva hăinuțe, îmi mai aduc de mâncare, care ce poate… Un om pe care nici nu-l cunosc a venit și mi-a adus lemnele alea de le-ați văzut în curte. Le-a și tăiat… Mare pomană și-a făcut… Că eu n-am alți bani decât 38 de lei pe lună. Uite, vă arăt cuponul dacă nu mă credeți! Ä‚știa-s toți banii. Din ăștia trăim amândouă”, a spus bătrânica, scotocind cu înfrigurare după talonul doveditor.
Și, oameni buni, asta scrie pe talon! Treizeci și opt de lei!!!! 38 de lei primiți drept indemnizație ca urmașă a soțului ei, care a muncit în minele de la Petroșani când a fost în detașamentele armatei. Și nu, tanti Voica nu poate primi pensia minimă garantată de 400 de lei, pentru că nu a muncit cu carte de muncă niciodată. Și nici soțul ei, care a avut așa ceva, nu și-a făcut pensie – era de umblat după hârtii prin toate locurile pe unde-a lucrat – așa că biata bătrânică a rămas să-și ducă zilele, după moartea lui, împreună cu nepoțica de un an și jumătate, dintr-un ridicol, incredibil, de neimaginat venit lunar de … 38 de lei!!!! 38 de lei toți banii!!! „Nici alocația pentru Daniela n-au dat-o, nu știu de ce. Era bine, că mai aveam un ban. Dar am fata în satul Giurcari, iar ginere-miu zice că s-a dus și a făcut niște acte pe la Focșani pentru alocație, să dea și banii din urmă, dar și ca să ia fata la ei. Dar și fie-mea îi bolnavă cu picioarele… Eu nu vreau să mi-o ia pe Daniela, că pot s-o îngrijesc. Așa fără bani, dar cum vedeți, e hrănită, curată, îmbrăcată…”, a spus bunicuța.
Și, ca și cum ar fi vrut să-i întărească vorbele, fetița s-a trezit și și-a ridicat, râzând, căpușorul deasupra marginilor pătuțului, întinzând bucuroasă mânuțele către cea care i-a devenit, vremelnic, mamă.
„Pamperșii îi golesc, îi spăl, îi usuc”
Bunicuța Voica a făcut tot ce-a putut ca odaia în care stă cu nepoțica ei să fie cât de cât pusă la punct. A făcut atât cât a putut, ținând cont că la cei 80 de ani ai săi vederea și puterile nu-i mai sunt ca-n tinerețe, iar cei 38 de lei trebuie să-i împartă numai ea știe cum, așa încât să aibă de mâncare toată luna!
În cămăruța lor, cele două n-au nici aragaz, nici mașină de spălat, nici televizor și nici vreun alt aparat electrocasnic necesar la casa omului, cu excepția unui frigider. Un frigider inutil, nepus în funcțiune, pe rafturile căruia băbuța a așezat un tranzistor vechi, câteva țoale, mosoare de ață, pungi și pungulițe cu cine știe ce în ele și tot felul de alte recipiente și obiecte… „Numai un bec, atât avem, și soba asta de tablă în care fac și focul. Hăinuțe pentru fetiță am mai căpătat, și jucării i-au adus niște vecine… Îmi mai aduc și mâncare, și lapte, cât poate fiecare, de milă… Acum mănâncă și ea ce mănânc și eu, ciorbă de cartofi, mămăligă, lapte cu pâine… Mai iau câte-un oușor de la găini, că le-am adus pe toate de la casa mea aici, să nu le mănânce vulpea… Cu pamperșii e un pic mai greu, că-s tare scumpi și nici nu sunt aici la magazin, tre să mă duc tocma-n Dumitrești și nu mă mai țin pe mine picioarele să merg atâția kilometri pe jos… Și cu ce să-i cumpăr, că din 38 de lei ce să iau mai întâi? Așa că știți cum fac? Curăț pamperșii, îi spăl cât se poate, îi usuc la sobă și când îi pun, îi mai pun și câte-o cârpușoară și uite-așa o cresc. Și e crescută bine, cum vedeți, nu s-a îmbolnăvit o dată, e veselă, râdem și vorbim amândouă toată ziua”, spune bunica Voica.
Și-ntr-adevăr, Daniela este o fetiță evident fericită, plină de viață! Cum face, cum nu face, bunica ei a reușit să dea la spate toate greutățile, a reușit să nu-și lase inima să se înece în deznădejde și, cu o tenacitate și un optimism uimitor, ia viața în piept cu tot ce îi aduce ea: cu datoria mai mereu de 30 de lei la magazin „dar o plătesc imediat ce-mi aduce pensia”, cu nevoia ei de medicamente pe care nu le-a cumpărat aproape niciodată „că n-am cu ce”, cu nevoia de a căra din greu câte-o găleată de apă de la o prea mare distanță, cu anii mulți care s-au adunat și se tot adună, apăsându-i din ce în ce mai greu pe umeri… Dar cu bucuria imensă pe care i-a dăruit-o Dumnezeu, acum, la bătrânețe, prin fiecare zâmbet, prin fiecare fluturare inocentă a pleoapelor, prin fiecare gângurit, prin fiecare pas, prin fiecare gest făcut de bulgărașul ei de aur: nepoțica sa. „Merg cocoșată, am rămas mică…”, zice, râzând. „Da-s învățată cu greutățile și sărăcia, și de-aia și pot să mă descurc. Am fost trei la părinți și tata a stat zece ani pe front, și eram goi și flămânzi și așa de săraci că niciunul n-am făcut școală… După aia, când m-am măritat, am stat și-am crescut vite, am îngrijit copiii, am luat casele… După aia s-a îmbolnăvit bărbatu-meu, a fost operat la Galați, i-au scos un plămân, și acum cinci ani a murit bărbatu-meu, și-am rămas numa eu și nu mai am nimic. Mai am numai fetița asta, care-i lumina mea. Când mi-e greu, îi cânt, și-i place. Ne alinăm amândouă, ne bucurăm amândouă. Atâta sper, să nu mă caute Moartea, și dacă m-o căuta, m-o căuta la casa mea de unde eu am plecat. Am lăsat un bilet acolo, pe care-am scris, «Nu-i acasă Voica», că dacă vine Moartea, îl vede și pleacă. Nu mă găsește, că eu sunt aici!”, râde bunicuța, strângându-și în brațe odorul.
Ce este mai bine pentru Daniela?
Ne-am gândit îndelung dacă să scriem sau nu povestea bunicii și a nepoatei sale. Și nu dintr-un alt motiv, ci din acela că, poate, în urma acestui articol, Daniela va fi despărțită de bunica Voica. Că indiferent cât de atașate sunt una de cealaltă, ea va ajunge-n plasament acolo unde specialiștii Protecției Copilului vor decide că îi va fi mai bine. Pentru că înainte de orice, este interesul superior al copilului… „Cred că deja a fost Protecția Copilului și a dat-o cu acte pe Daniela la fata mea, care stă în Giurcari. Trebuie să vină s-o ia, dar are și ea probleme cu picioarele, nu poate merge atâta drum, e bolnavă. Mai bine să rămână cu mine Daniela. Că mă descurc cu ea, am grijă de ea toată ziua și toată noaptea. Și ne iubim mult, nu vedeți cum mă strânge cu mânuțele? Când ne jucăm și o întreb «cum e bunica?» ea râde și strâmbă din guriță, cum că bunica-i știrbă… N-aș vrea s-o ia nimeni de lângă mine. Mai bine ar fi să mă ajute cine-o putea cu bani sau ce-o fi, ca să ne fie mai ușor, dar nu s-o ia pe fată de la mine”, a spus bătrânica.
E drept, în camera în care trăiesc cele două e sărăcie mare, și doar atâta curățenie cât au ținut-o puterile pe Voica să facă, în condițiile în care trebuie să vadă permanent de Daniela. Și da, poate că trebuie măturat mai des, poate că ar trebui ca alimentele, atâtea câte sunt, să nu mai fie atât de împrăștiate, poate că hăinuțele ar trebui să stea frumos așezate într-un dulap, poate că, poate că, poate că…
Dar dacă toate astea ar fi ok și n-ar fi dragoste, ar fi mai bine? Ar fi în stare alt om s-o înconjoare pe fetiță cu mai multă afecțiune, să-i dăruiască mai mult suflet decât bunica ei? S-ar obișnui copila să vadă în fiecare clipă alt chip decât cel al Voicăi, să adoarmă legănată de melodia altui glas, să se cuibărească în căldura altor brațe? La așa ceva, bunica ei nici nu se poate gândi… Așa ceva i-ar rupe definitiv inima…
Așa că, dacă doriți să o ajutați cu orice credeți că i-ar folosi, astfel încât să-i fie mai ușor să-și crească nepoata, vă așteptăm la sediul redacției noastre. Are nevoie de tot ce vă gândiți că v-ar trebui și vouă, dacă ați fi nevoiți să trăiți și să vă creșteți și copilul dintr-o indemnizație de doar 38 de lei lunar! Are nevoie de pamperși, de lapte, de alimente, de hăinuțe, de detergenți, de articole de igienă, de fructe, de încălțăminte… Are nevoie să facă reparații casei, iar singură nu poate. Și are mare nevoie de bani! Oricât de puțin vă lasă bugetul personal să-i donați, pentru ea înseamnă mană cerească! Orice leu adăugat peste cei 38 de lei primiți de la stat înseamnă un pic de mai bine pentru Daniela. Înseamnă un pic mai multă liniște sufletească pentru bunica Voica. Înseamnă un gest cu adevărat creștinesc pe care dacă vreți, chiar îl puteți face! Vă așteptăm la sediul redacției noastre, din strada Tinereții, nr. 1 Focșani (vizavi de Școala nr. 10), sau ne puteți scrie pe adresa de e-mail: laura.breana@monitorulvn.ro și aurel.selaru@monitorulvn.ro.
