Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

„Unirea face puterea“ la Școala Livada-Mera


Åžcoala Primară din satul Livada, comuna Mera, a derulat în perioada 6-24 ianuarie proiectul educațional „Unirea face puterea”, sub îndrumarea prof. înv. primar Alina-Gina Olaru. Proiectul a cuprins activități dedicate zilei de 24 Ianuarie, printre care cunoscutele texte ale lui Ion Creangă „Moș Ion Roată”, „Ioan Roată și Vodă Cuza”. De asemenea, au pictat chipurile celor două personaje simbol, Al. Ioan Cuza și Moș Ion Roată, apoi au pus în scenă un program artistic dedicat Micii Uniri, la care au fost invitați toți învățătorii din comună.
„Dintr-un anumit punct de vedere, perioada proiectului am gândit-o și din perspectiva actului care a dus la Unirea de la 1859. Este adevărat că Unirea s-a făcut cu alegerea de la 24 ianuarie, dar uităm complet că nu ar fi fost posibilă această Unire dacă pe 5 ianuarie 1859 nu ar fi fost ales la Iași, ca domnitor, colonelul Al. Ioan Cuza. Acesta a fost unul din motivele pentru care din punct de vedere pedagogic am vrut să desfășurăm acest proiect în perioada 6-24 ianuarie, deoarece Unirea s-a copt în această perioadă care a precedat ziua Unirii. Implicarea elevilor în activitățile proiectului ne-a permis să obținem rezultatele scontate și să punem în valoare din punct de vedere educațional, calitățile elevilor”, ne-a spus Alina-Gina Olaru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?