Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Blocul ANL din Fitioneşti a fost inaugurat. Locuinţe noi pentru 12 familii de tineri


Autoritățile locale din comuna Fitionești au efectuat, vineri, recepția finală la terminarea lucrărilor la blocul ANL construit în localitate. La recepția finală a fost prezent și unul din directorii Agenției Naționale a Locuinței. Imobilul are 12 locuințe, iar valoarea investiției este de 850 de mii de euro. Lucrările au fost realizate de societatea General Construct care a câștigat licitația electronică susținută de Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SEAP). „Este o zi istorică pentru comuna Fitionești deoarece am finalizat lucrările la blocul de locuințe ANL, acesta fiind singurul bloc construit și inaugurat în Fitionești. Este vorba de o investiție care va face fericite 12 familii din localitate care vor beneficia de locuințe noi, moderne, dotate cu absolut toate condițiile din mediul urban: apă caldă permanent, apă rece, centrală termică, canalizare, instalații electrice, etc.”, a afirmat primarul Iordache Cazacu.
    Acesta a precizat că toate proiectele pe care le-a realizat sau le are în curs de implementare au devenit realitate cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. „Acest proiect a devenit realitate cu sprijinul președintelui Marian Oprișan, căruia îi mulțumesc pentru tot ce a făcut și face pentru comunitatea noastră. Putem spune că domnia sa nu este numai președintele Consiliului Județean Vrancea ci este cel mai bun prieten al meu, al comunității pe care o conduc”, a mai spus primarul comunei Fitionești, Iordache Cazacu.
    Edilul șef din Fitionești a precizat că lucrările la acest imobil ar fi trebuit să înceapă în primăvara anului 2012, însă fosta guvernare pedelistă a tăiat finanțarea pentru o investiție ce fusese deja aprobată. „Timp de de 3 ani acest proiect a fost tergiversat și blocat de guvernele pedeliste pe motiv că sunt primar de la PSD. Am făcut nenumărate demersuri în această perioadă pentru a-i determina pe cei de la ANL să aloce finanțare dar de fiecare dată mi s-a spus că finanțarea este respinsă de liderii PDL, deși îndeplinea toate criteriile legale pentru a obține finanțare. Cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan am reușit însă să obțin finanțare pentru această investiție”, a precizat primarul Iordache Cazacu.
    La rândul său, președintele Oprișan a salutat evenimentul de la Fitionești. „O zi istorică pentru locuitorii din Fitionești! Astăzi (vineri – n.r.) a fost recepționat blocul de locuințe ANL din comună. Este singura investiție de acest fel din zonă și mă bucur că 12 familii vor beneficia de o locuință modernă, așa cum merită toții cetățenii acestui județ. Este un proiect pe care l-am susținut și pentru care am luptat trei ani cu guvernele pedeliste doar pentru simplul motiv că la Fitionești era un primar PSD. Îi felicit pe locuitorii comunei Fitionești pentru această investiție, dar și pentru ceea ce vor face pe viitor în comună, și mă refer aici, în special, la reabilitarea școlilor cu ajutorul fondurilor europene”, a declarat Marian Oprișan.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?