Pe o suprafață de peste 3.000 de kilometri pătrați, reprezentând aproximativ 1,7% din teritoriul țării și cu o populație de peste 220.000 de locuitori, depozitarul unor vestigii istorice atestând urmele unei așezări scitice descoperite la Bârsești datând din sec. VI î.Hr, satul vrâncean tezaurizează valori spirituale, morale și culturale care dau identitate respectivului tărâm de neam românesc ce dăinuie într-un spațiu mărginit de munții Carpați Răsăriteni și râul Siret.
Satul vrâncean conține o lume care își duce existența, aparent, în mod simplu. Și totuși viața oamenilor care locuiesc în cele 68 de comune și peste 300 de sate ori cătune, îndepărtate în mare parte de tumultul zgomotos al orașelor, este profundă în bogăția valorilor românismului tocmai prin aparenta-i simplitate. Oamenii acestor locuri și faptele care îi definesc construiesc tiparul identitar ce a dăinuit peste vremi și care poartă pecetea unor trainice practici culturale, constituindu-se pentru cele trei zone ale județului (de munte, a podgoriilor și de câmpie) în semne distinctive geografic ori din punct de vedere economic, dar și prin arta tradițională specifică, strâns legată de viața oamenilor care au creat-o. (…)
Întreaga creație artistică rurală vrânceană se manifestă în alcătuirea și înfrumusețarea locuințelor, în cromatica țesăturilor de casă și portului popular, în ceramică, crestături în lemn, precum și în modul în care sunt confecționate obiectele de strictă necesitate din gospodărie. Toate poartă, spun specialiștii instituției amintite, pecetea tendinței de stilizare abstractă, geometrică. (…) „Ceramica, motivele cusăturilor și alesăturilor de pe cămăși și fote, chimirele, obiectele lucrate în lemn, toate se mărginesc la o redare abstractă, geometrică a ornamentației. Acest fond artistic geometric își trage obârșia de la traci și este cel mai puternic, restul ornamentației având un rol auxiliar”, scria Ion Diaconu, cel mai important etnograf care s-a născut și a studiat folclorul vrâncean. (…)
.jpg)
Casa, biserica, școala, sufletul satelor vrâncene, constituie locuri primordiale în spațiul cultural al acestui tărâm moldav. Satele vrâncene, care au dat culturii românești personalități al căror nume dăinuie peste timp, între care mitropolitul Varlaam al Moldovei, deputatul în Parlamentul Moldovei, Ion Roată, pictorul Gh.M. Tătărăscu, arhitectul Ion Mincu, părintele școlii naționale de arhitectura, scriitorul și diplomatul Duiliu Zamfirescu, savantul Simion Mehedinți, creator al școlii românești de geografie, se disting prin arhitectura caselor, prin întemeierea spațiului de locuire, prin amenajarea funcțională a gospodăriei, prin dispunerea acareturilor și a celor trebuincioase existenței ca fundament al trăirii, dar și ca o oglindă a practicilor sale culturale. (…)
Pornind de la realitatea istorică, potrivit căreia Vrancea este, prin excelență, o regiunea de răzeși, așezată multă vreme lăturalnic față de drumurile de comunicație importante și care nu a avut contact decât foarte târziu cu „reședințele Domniei”, conducerii țării, rezultă că ele sunt creația nemijlocită, originală a locuitorilor satelor și cătunelor răzeși, fără influență din afară. Vrâncenii și-au pus în operele lor arhitecturale o parte din sufletul lor, din experiența vieții și muncii proprii. Trăind în regiuni acoperite de păduri și-au construit din lemne case folosind tehnici variate, cu plan simplu, dar cu o mare varietate de motive geometrice. Unele sate mai păstrează și astăzi, e drept parțial, dar încântând călătorul dornic de revelații născute din mintea omului, case tradiționale, precum în localitățile Bârsești, Negrilești, Paltin, Nereju, Vizantea, Răcoasa și, în parte, Soveja ori Nistorești. (…)
Bisericile și mănăstirile din lemn, unele dintre ele dăinuind de peste șase secole, sunt lăcașuri care păstrează tradițiile ortodoxe ale locuitorilor acestui județ și cultivă, de asemenea, sentimentul solidarității și al respectului pentru generațiile vârstnice, prin așezămintele sociale ori culturale pe care le au sub oblăduire. Pe teritoriul Vrancei sunt 45 de asemenea monumente lăcașe, biserici. Cele mai reprezentantive și de inclus într-un viitor plan de promovare turistică sunt la Mănăstioara, Nistorești, Valea Sării, Prisaca, Ruginești, Anghelești, Mușunoaiele, Vterești, Herestrău, Buluc, recent introdusă pe lista monumentele intrate în patrimoniul național. (…)
În secolul al XVII-lea este ridicată pe teritoriul județului, la Bordești, o construcție religioasă în cel mai valoros stil al respectivului veac, cel brâncovenesc, cristalizat într-un edificiu având pridvor supralărgit, un naos cu două abside la nord și sud și una centrală, la est, în care este situat altarul. Sculptura din piatră, legată direct de monumentul arhitectonic este tratată realist, cu ornamente reliefate, motivele florale, între care și vița de vie, fiind înscrise pe coloane, iar chenarele încadrează golurile. Pictura aparține celui mai renumit meșter al epocii, Pârvu Mutu, fiind realizată într-o manieră realistă, cu personaje care se mișcă liber și fac gesturi cerute de situație.
În aceeași manieră sunt tratate și o serie de monumente de arhitectură vrâncene, ctitorii ale breslelor ce s-au dezvoltat în zonă, cum ar fi Biserica săpunarilor, Biserica Jalaboi , a tăbăcarilor, bisericile dogarilor, lumânărarilor, cu arhitecturi și pictură remarcabilă. De asemenea, apar și o serie de construcții civile cum ar hanurile din Odobești și Adjud, imobile care rezistă și astăzi cu alte destinații.
.jpg)
Monumentele construite de țăranii vrânceni din lemn de stejar pe temelie de piatră păstrează tehnicile vechi și în secolele XVII-XIX și chiar XX, dar capătă către finalul perioadei menționate proporții mai mari. Bârnele sunt de dimensiuni deosebit de mari, fiind cioplite fie dintr-un singur trunchi, cum este cazul la Movilița și Valea Sării, puse pe tălpi masive, ce se prelungesc dincolo de punctul de îmbinare. Bârnele din partea superioară, mai largi, îmbinate armonios „în dinți” au rolul de a susține consola acoperișului. Pereții sunt tot din bârne, căptușiți cu scânduri în interior, uneori și în exterior, pictura fiind executată direct pe lemn. (…)
Aspectul interior al locuinței sătești vrâncene oglindește starea socială a țăranului. În general este sobru, format dintr-un mobilier simplu întregit de textile de o mare varietate, dar având o policromie caldă. Textilele de interior și cusăturile sunt lucrate de femei în gospodăriile proprii și cuprind scoarțe de perete sau păretare, cergi, procovițe (pături), ștergare de perete, șervețele de schimb, fețe de masă și fețe de pernă. Păretarul ori scoarța de perete păstrează elementele ornamentale străvechi, aranjate pe întreaga suprafață a țesăturii, are vîrstele late și înguste alcătuind motive vizuale „îngropate” ori „alese”. Un ornament străvechi realizat în Èšara Vrancei este „pomul vieții” dispus pe latul țesăturii. Decorațiile florale, avimorfe ori zoomorfe de dată mai recentă sunt realizate în colorit viu. (…)
Portul popular, folosit în prezent doar în zilele de sărbătoare rurală, este unul, în general, specific păstorilor. Predomină albul, restul culorilor îmbrăcăminții fiind sobre, fapt ce oferă eleganță și distincție portului popular vrâncean. Prin toate caracteristicile sale acesta are o deosebită valoare artistică. Piesele componente sunt împodobite cu măiestrie, dovedind și o mare vechime prin croiala și ornamentica păstrate cu fidelitate. Acest port, spun specialiști etnologi, este de origine geto-dacică, fapt reliefat dacă îl comparăm cu imaginile ce ni s-au păstrat pe metopele de la Columna lui Traian ori Monumentul de la Adamclisi. De asemenea, el este unitar, în linii generale, deși prezintă unele variații după microzona din care face parte, Năruja, Nereju, Tulnici ori Bârsești. (…)
Un capitol distinct al artei populare vrâncene îl ocupă ceramica. Piesele lucrate mai demult erau realizate dintr-o pastă poroasă amestecată cu paie, iar, apoi, dintr-un material mai fin, curățat de impurități, iar obiectele realizate se făceau cu o ornamentație bogată, așa cum se prezintă vasele de tip Cucuteni. Ele erau și mai sunt create și în prezent la roată. În județul Vrancea centrul cel mai valoros în producerea ceramicii este Irești, olarii de acolo păstrând în forma vaselor tradiția dacică. Unii bătrânii olari mai lucrează și astăzi ceramica roșie și neagră de obârșie dacică, așa cum atestă descoperirile din siturile arheologice Poiana și Bonțești. Dar, alături de ceramica tradițională se mai lucrează și ceramică smălțuită, care s-a adaptat transformărilor impuse de viață și de gustul populației vrâncene. Obiecte casnice din ceramică roșie și neagră, dar și din cea smălțuită se mai fac și de către olarii din Garoafa. În târgurile săptămânale ori anuale din satele Vrancei, precum și la manifestări folclorice din țară, meșterii din județ își vând produsele care au o mare căutare pentru calitățile funcționale și artistice, dar și în semn de prețuire a trăsăturilor tradiționale locale.
Cea mai interesantă realizare artistică populară vrânceană este „fără îndoială”, spun specialiștii în domeniu, arta crestatului în lemn. Pădurile întinse ce acoperă munții Vrancei au furnizat dintotdeauna materia primă pentru construirea locuinței, a mobilierului, a uneltelor și obiectelor de uz casnic necesare traiului. Dacă unele obiecte au rămas numai cu rolul utilității pentru care au fost create, altele au căpătat, în schimb, plus de valoare prin măiestria și gustul artistic al celui ce le-a dat formă. (…)
Un domeniu deosebit, prin tehnica folosită, este în Vrancea pirogravura, care se aplică, în special, pe cofe și cofițe, pe beclițe, casete de lemn. Această tehnică se practică mai ales în comunele Nereju și Paltin. Ornamentația constă din motive geometrice ori florale simple, dar deosebit de atractive, prin repetiții și simetrii.
Costumele populare, obiectele de uz gospodăresc sau de mic mobilier, uneltele, covoarele, țesăturile, broderiile ori dantelele, ștergarele sunt purtătoare de profunde semnificații culturale pentru privitorul și vizitatorul acestor tărâmuri integrate profund în natura locului, care are astfel prilejul să compare ceea ce vede cu modelele comercializate astăzi, să înțeleagă mersul istoric al devenirii acestor locuri. (…)
Autor: Cornel Cepariu, editor: Ștefan Gabrea
ARTICOLUL INTEGRAL îl puteți citi pe http://www.agerpres.ro/social/2014/12/25/destinatie-romania-satul-vrancean-identitate-proprie-prin-arta-traditionala-12-27-05
