Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617
Ediția: Marți 7 Mai 2024 Nr. 6617

Aproape 1000 de vrânceni au absolvit cursuri de formare profesională


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea a derulat, pe parcursul acestui an, 51 de cursuri de formare profesională cu finanțare din bugetul asigurărilor pentru șomaj, din care patru la Penitenciarul Focșani. Potrivit celor spuse de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al instituției, la aceste cursuri au fost cuprinse 792 de persoane, din care 56 deținuți. „Dintre cei care au absolvit aceste cursuri de formare profesională, 121 de persoane au reușit să se angajeze. De asemenea, instituția noastră a mai derulat pe parcursul acestui an încă nouă cursuri din fonduri structurale europene, la care au participat 156 de persoane din care doi au fost angajați”, a declarat Daniela Brihoianu.
    Cursurile derulate de AJOFM Vrancea cu finanțare din bugetul asigurărilor de șomaj au fost în ocupații precum: apicultor, agent de securitate, barman, bucătar, cofetar, confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice, contabil, frizer, coafură-manichiură-pedichiură, instalator, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, inspector resurse umane, lucrător în alimentație, lucrător în comerț, lucrător în cultura plantelor, lucrător finisor în construcții, montator pereți și plafoane din gips carton, ospătar, patiser, operator introducere și validare date etc. „Din fondurile structurale europene s-au derulat cursuri pentru ocupațiile de lucrător în comerț, cameristă, lucrător în alimentație, sudor oxi-gaz, cofetar, măcelar, bucătar, specialist în sănătate și securitate în muncă și inspector resurse umane”, a detaliat Daniela Brihoianu, purtător de cuvânt al AJOFM Vrancea.

   Cine beneficiază gratuit de programe de formare profesională

    Potrivit legislației în vigoare, programele de formare profesională a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă asigură inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea acestora în diverse ocupații. Åžomerii, absolvenții, refugiații, străinii care au lucrat în România, persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau detenție, precum și persoanele care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referință în vigoare și care sunt înregistrate la AJOFM beneficiază în mod gratuit de servicii de formare profesională. 
Aceste servicii se asigură, gratuit, la cererea persoanelor angajate, cu acordul angajatorului sau la cererea angajatorului, și pentru persoanele care: au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu handicap; au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar; au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacității de muncă după pensionarea pentru invaliditate. Aceste prevederi se aplică în cazul în care cererea este formulată în termen de 12 luni de la data reluării activității persoanelor, o singură dată pentru fiecare situație. Persoanele aflate în detenție care mai au de executat cel mult 9 luni până la ultima zi de executare a pedepsei pot urma un program de formare profesională organizat de AJOFM, cheltuielile necesare pregătirii profesionale fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

   Drepturile persoanelor ce urmează gratuit cursuri de formare

    Persoanele care urmează gratuit cursurile de formare profesională au dreptul să susțină tot gratuit, de două ori, examenul de absolvire. Totodată, ei primesc recizite și materiale de instruire, au dreptul la manuale, precum și la echipament de protecție pe timpul instruirii practice. Pentru traseul de la domiciliu la locul unde se desfășoară cursul au dreptul la abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, li se decontează cheltuielile de transport pentru cel mult 4 deplasări în cursul unei luni, dacă nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire. 
„Pentru traseele prevăzute mai sus, pentru care nu se eliberează abonamente, persoanele au dreptul să beneficieze de decontarea biletelor de călătorie pe mijloacele de transport în comun. Persoanele care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire sau locuiesc la o distanță mai mare de 50 de km de aceasta, au dreptul pe perioada cât participă la pregătirea profesională să beneficieze de cazare și de o sumă de bani pentru acoperirea mesei la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru salariații instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului. Persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute mai sus nu pot beneficia de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire”, precizează actele normative în vigoare. Nu în ultimul rând, cursanții beneficiază și de consultații medicale, analize medicale și teste necesare frecventării cursului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?