M-am întrebat de multe ori cam ce poate fi în căpșorul unui copil care s-a născut și a crescut înconjurat de cea mai crâncenă mizerie, când are ocazia să intre într-o casă frumoasă și curată, a unui alt copil… Și am avut și tristul prilej să văd cum se strânge în el însuși copilul sărman care are această ocazie. Cum calcă, chiar și descălțat de cizmele de cauciuc, în vârful degetelor, ocolind pufoșenia covorului, ca și cum ar fi conștient că mica lui ființă este purtătoarea unei alte lumi, întunecată și prăfuită, o lume care ar putea păta curățenia lumii colegului său… Nu știe că nu este el vinovat pentru diferență, nu știe că și el ar trebui să crească măcar în curățenie, dacă nu și în bunăstare… Nu știe că și el poate să vrea să aibă ceea ce are colegul lui. Să aibă măcar dorințe care să se îndeplinească de Crăciun. Și visuri spre care să zboare! Nu știe că de condiția lui mizeră sunt responsabili, de fapt, doar proprii părinți…
De câte ori întâlnesc copii precum cei ai Vioricăi Lazăr, din Negrilești, femeie ce pare oarecum dusă cu duhul, nu pot să nu mă revolt din cauza neșansei pe care copii, precum ai ei, o au… Codruț, Andrei și Iulian, primii doi elevi în clasa a VIII-a, respectiv a VII-a la școala din Negrilești, par să nu fi trăit, în toată viața lor, altfel decât în mizerie… Atât de mult s-au obișnuit cu ea, încât nu doar că nu mai visează, dar nici nu își doresc să fie altfel pentru ei. Deși sunt copii inteligenți, traiul de-acasă a avut vreme să li se întipărească celor mari pe chipuri, aproape abrutizându-i…
Curioși nevoie mare de vizita noastră, ei s-au adunat de pe unde erau plecați și, intrând rând pe rând pe ușă direct în mizeria părintească, culmea, s-au descălțat! Apoi s-au aliniat pe unul din cele două paturi din odaie, căscând spre noi ochi cercetători și bălăngănindu-și picioarele încălzite de șosete împletite din lână. Doar mezinul, Iulian, a răspuns cu înflăcărare când i-am întrebat de Moș Crăciun. Doar el a privit către această speranță căreia noi i-am dat glas, cu ochi strălucitori și fețișoară dezarmant de entuziasmată. „Daaaa! Poate vine!!! Că Moș Niculai a vinit și ne-a adus bobo!”, a exclamat băiețelul în timp ce frații lui, mai mari, au aprobat, doar dând din cap, timizi.
Haine, dulciuri și jucării
Înfofolită și îmbrobodită, cu un zâmbet tâmp pe față, Viorica, mama celor trei băieți, a explicat, în cuvinte mai mult decât simple, că „nu trebe școală multă, că doar nici noi n-avem. Nu-s nici bani să meargă la școală. Am trăit mereu din munca câmpului. Avem patru vaci și zece oi, bărbatu-meu îi la deal, la ele. E al doilea bărbat al meu. Trăim și noi cum putem. N-avem decât alocațiile la copii, ajutor social nu ne-a dat că zice că avem pământ. Așa că ce să facem, e greu”, a zis femeia, râzând fără rost.
Așa cum stăteau, copiii pe pat și ea în mijlocul camerei, în picioare, cu mâna dusă la gura zâmbind tâmp, vorbind despre Crăciun în mijlocul unei mizerii de nedescris, păreau cu toții niște bieți protagoniști într-o stranie, dar contemporană tragi-comedie… Sărmani copii… „Dacă o să vină Moș Crăciun, eu aș vrea să-mi aducă niște haine”, a spus Codruț, băiatul de 13 ani. „Că eu nu mă mai joc cu jucării, eu văd de animale. De exemplu, în vacanțe mă duc sus la deal cu Andrei (frate-său de 12 ani-n.r.) și le dăm apă, mâncare, facem curățenie la ele. Oricum, când termin opt clase gata cu școala, stau numai cu animalele”, spune băiatul.
Nici vorbă de excursii sau tabere prin cine știe ce locuri frumoase ale țării. Nu s-au dus în viața lor nici măcar cu școala, că – zice mama lor – „n-au fost bani”. În schimb, „vara stăm tot timpul la deal cu animalele. Ne ducem și acum, în vacanța de iarnă… Și acolo la târlă nu vine Moș Crăciun”, a rostit, ca pe-o provocare, Andrei. Și totuși, dacă printr-o minune ar veni, și el și-ar dori, ca și fratele lui, ceva haine. Și dulciuri. „Că nu ne mai jucăm cu jucării”, a punctat, ca să se știe, băiatul.
„Moș Crăciun, eu te aștept!”
În casa ca o grotă a fraților din Negrilești, cu pânze de paianjeni prelinse generos de pe tavanul afumat, singurul lucru cu adevărat curat și strălucitor sunt ochii mezinului Iulian care se fac mari, mari de tot când aude că Moș Crăciun s-ar putea să-și oprească, anul acesta, sania și în curtea lor. Dacă frații lui, maturizați nu din vina lor mult prea devreme, privesc cu circumspecție înfăptuirea acestui eveniment, cel mic este tot o bucurie! „Moș Crăciun, eu te aștept!”, a spus el să-i transmitem lui Moș Crăciun, despre care i-am povestit că a ajuns în Piața Unirii din Focșani. „Aș vrea să vii la mine cu jucării, ciocolată și suc! Multe, multe jucării! Măcar o dată, te rog, te rog!”, a mai zis, răzând copilărește, băiețelul.
Așa că, dacă doriți să faceți fericit suflețelul acestui copilaș, dacă doriți să le reamintiți fraților lui mai mari că încă sunt copii, dacă doriți să-i faceți să creadă că Crăciunul înseamnă și pentru ei bucuria de a primi daruri, vă așteptăm cu tot ce doriți să le dăruiți, de astăzi și până vineri, la sediul redacției noastre! Alăturați-vă Campaniei derulată de „Monitorul de Vrancea” și Asociația ȘAPTE! Dăruind împreună, chiar putem face lumea mai bună!
