Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

„Alege să fii sănătos! Alege să nu fumezi!”


„Ziua Națională fără Tutun” a fost sărbătorită ieri. În fiecare an, în ziua de joi din cea de-a treia săptămână a lunii noiembrie este marcată ziua fără tutun, zi în care se trage un semnal de alarmă asupra efectelor pe care fumul de țigară le are asupra organismului. Ca și în anii trecuți, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea au reamintit populației riscurile generate de consumul de tutun, practicile companiilor producătoare de tutun, demersurile forurilor internaționale privind lupta împotriva răspândirii bolilor asociate consumului de tutun, precum și cu privire la dreptul fiecăruia dintre noi de a trăi într-un mediu sănătos.
Pentru anul 2014, tema propusă este: «Alege să fii sănătos! Alege să nu fumezi!». Campania are ca obiective informarea și conștientizarea populației asupra riscurilor asociate consumului de tutun, creșterea numărului de persoane nefumătoare, respectiv protecția față de expunerea la fumul de tutun. Substanțele nocive din fumul de țigară nu-i afectează doar pe cei care fumează. Fumatul pasiv – ce constă în respirarea aerului poluat de țigările celorlalți – este la fel de nociv și crește riscul îmbolnăvirilor la cei supuși acestei poluări. După o oră de fumat într-o cameră închisă, nefumătorul care se află în aceeași încăpere cu cel care fumează inhalează cantități egale de nitrozamine cu cele existente în 15 țigări filtrate”, spun reprezentanții DSP.
Specialiștii susțin că riscul expunerii este greu de evaluat, crescând sau diminuându-se în funcție de ambianță, durata expunerii, ventilație și prezența altor poluanți. Cei care își petrec timpul în compania fumătorilor nu își îmbibă doar hainele cu mirosul neplăcut de tutun, ci și sistemul respirator, efectele concretizându-se ulterior în dureri de cap, tuse, uscarea mucoaselor gâtului, greață, astenie, declinul lent al funcției pulmonare. „Studiile științifice demonstrează că nefumătorii sunt cel mai frecvent expuși fumului de țigară la locul de muncă, în spațiile publice închise și acasă, nou-născuții fumătoarelor au adesea o greutate mai mică la naștere, rata mortalității copiilor în ultimele zile ale sarcinii sau în primele zile după naștere este mai ridicată în cazul mamelor fumătoare, etc. Copiii care au părinți fumători suferă mai frecvent de bronșite acute decât cei ai căror părinți sunt nefumători. În plus, riscurile apariției bolilor sunt cu atât mai mari cu cât părinții, și în mod deosebit mama, sunt fumători”, au mai transmis reprezentanții DSP Vrancea. De asemenea, copiii care respiră în mod constant fum de țigară sunt expuși îndeosebi la episoade de tuse, insuficiență respiratorie, inflamații ale canalului auditiv și amigdalite.
În România se consumă 5 milioane de pachete de țigări zilnic, iar 85% dintre pacienții cu cancer bronhopulmonar sunt fumători. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, fumatul produce în prezent circa 6 milioane de victime anual. Se estimează ca până în 2020, numărul deceselor ar putea crește la 7,5 milioane pe an, fumatul determinând 10% din totalul deceselor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?