Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Tomograful a fost livrat Spitalului Adjud


Peste 80 de mii de vrânceni, care locuiesc în Adjud și împrejurimi, vor beneficia de tomografii gratuite în cel mult două săptămâni. Ieri, la sediul Spitalului Adjud a ajuns tomograful, iar managerul unității, medicul Gheorghe Bercea, ne-a declarat că a început deja montarea lui.
Conducerea mai are de obținut un aviz, după care pacienții vor putea beneficia de tomografii gratuite. „Cam în două săptămâni vom putea face tomografiile. Mai avem nevoie de un aviz, pentru radiațiile care le emite, să facem act adițional cu Casa de Asigurări de Sănătate la actualul contract și dăm drumul. Este extrem de necesar acest tomograf, pentru că bazinul în care ne aflăm are cam 80 de mii de locuitori, pentru că la noi vin și pacienți din județul Bacău. Când era nevoie de o tomografie, ei trebuiau să se deplaseze la Focșani, unde puteau apela doar la clinici private. Acum vom putea acorda investigații paraclinice în cadrul Spitalului Adjud”, a precizat medicul Gheorghe Bercea. 
Managerul Spitalului Municipal Adjud a mai spus că, săptămâna viitoare, va fi adus și aparatul modern de radiologie, care va fi amplasat în cadrul Laboratorului de Radiologie, alături de Computerul Tomograf. În acest fel vor putea oferite servicii complete de radiologie și imagistică medicală, începând cu 1 decembrie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?