Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Din cauza geloziei, au tâlhărit o adolescentă


Trei adolescente, care în luna iulie au tâlhărit o fată de vârsta lor, au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Andreea Denisa P., de 17 ani, din Măicănești, Mădălina N., de 16 ani, din Homocea, și Mihaela Florentina M., de 15 ani, Măicănești, au comis fapta la data de 28 iulie.
Incidentul a avut loc din cauza unui bărbat, prietenul uneia dintre inculpate, pe care partea vătămată l-ar fi sunat în ziua cu pricina. Astfel, la data respectivă, inculpatele s-au întâlnit în Rîmniceni, iar Mădălina le-a povestit celor două prietene ale sale că partea vătămată l-a sunat pe prietenul său, gest care a deranjat-o. Le-a propus celor două să o bată pe partea vătămată, propunere pe care Andreea Denisa și Mihaela Florentina nu au refuzat-o. 
    Așa se face că partea vătămată a fost sunată și chemată la Rîmniceni, acolo unde se aflau cele trei adolescente. Inițial, lucrurile au fost calme, fetele au fumat câte o țigară și au discutat. La un moment dat, Mădălina a luat-o la întrebări pe partea vătămată cu privire la telefonul pe care îl dăduse prietenului său. Apoi a lovit-o și i-a cerut să se dezbrace de tricou. Partea vătămată nu s-a conformat, așa că Mădălinei i-au sărit în ajutor prietenele sale, care au început să tragă victima de tricou până l-au rupt, dar și să o lovească. În momentul în care i-au rupt tricoul, cele trei au observat că victima avea o sumă de bani în sutien, respectiv 30 de lei, pe care i-au luat. Cu banii, inculpatele și-au cumpărat țigări, suc și acadele.
    După ce a scăpat din mâinile agresoarelor, partea vătămată a sesizat poliția, iar în scurt timp cele trei au fost identificate. La audieri, ele au recunoscut comiterea faptei.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?