Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Pentru prima dată în ultimii 25 de ani, bugetul României ARE excedent


Premierul Victor Ponta a declarat marți că pentru prima dată în ultimii 25 de ani bugetul României are excedent. ”O situație fără precedent totuși, cel puțin în ultimii 25 de ani, situație confirmată de ministrul Vâlcov și doamna Petrescu, luni. Este pentru prima dată când la finalul a 10 luni, la 31 octombrie, bugetul României are excedent. Avem 176 de miliarde venituri și 175,6 cheltuieli, în condițiile în care obligațiile noastre internaționale ne permit să fim la 2,2% din PIB deficit”, a spus Ponta la o reuniune la Camera de Comerț și Industrie a României.
El a arătat că a avut o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, și a discutat pe această temă. ”L-am întrebat pe guvernatorul BNR: E bine pentru România să aibă excedent? Guvernatorul mi-a spus că e bine să fim disciplinați, dar nu trebuie să fim prea zgârciți, că după aceea lucrurile se simt în economie”, a relatat premierul.
Ponta a adăugat că Executivul, în consultare cu BNR, partenerii sociali, mediul de afaceri, Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, ar trebui să decidă cum vor fi folosiți acești bani.
În context, el i-a îndemnat pe cei prezenți la reuniune să discute modul de accesare a schemelor de ajutor de stat, dar și să participe la efortul Executivului de a folosi ”în sens pozitiv și pe termen mediu și lung un avantaj creat prin faptul că România a avut în 2014 o economie mai performantă, mai puțină evaziune fiscală și cheltuieli publice mai raționale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?