Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Tătici judecați pentru că și-au abandonat copiii


Trei bărbați au fost trimiși în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani pentru abandon de familie. Unul dintre tăticii care va ajunge în fața instanței este Titel S., de 47 de ani, din comuna Munteni, județul Galați. În rechizitoriu se arată că din luna ianuarie a anului 2012 și până în prezent, el nu a mai achitat pensia alimentară copilului său, în cuantum de 75 de lei. La audieri, bărbatul a recunoscut și a motivat că nu are un loc de muncă stabil. A spus că a mai muncit cu ziua, dar foarte rar, iar banii primiți au fost foarte puțini, așa că nu și-a permis să-i mai trimită și copilului. Mai mult, el a adăugat că locuiește cu mama sa, iar singurul venit al familiei este pensia acesteia, din care se chinuie să trăiască amândoi.
    Pentru aceeași faptă va fi judecat și Adrian B., de 35 de ani, din Brăila. În rechizitoriul procurorilor se arată că din octombrie 2005 și până în prezent, el nu a mai achitat pensia alimentară, respectiv 80 de lei lunar, pentru cei doi copii minori. Inculpatul nu a putut fi audiat întrucât este plecat la muncă în Cehia.
    Și Ionel B., de 47 de ani, din Garoafa, va trebui să le explice judecătorilor de ce nu le-a mai trimis celor trei copiii minori pensia alimentară în cuantum de 270 de lei lunar. Bărbatul nu și-a mai îndeplinit obligațiile față de copiii săi din 2009 și până în prezent, după cum se arată în rechizitoriul procurorilor. Nici el nu a fost audiat, fiind plecat la muncă în Serbia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?