În fiecare zi de luni, de la ora 17 (fix!), în sediul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Vrancea, într-o încăpere somptuoasă, care îți aduce aminte mai degrabă de locuințele aristocratice din veacul trecut (în care miroasea a cafea și cărți), dar cât se poate de potrivită pentru serile de cultură, ei bine, în acest loc se desfășoară cu o regularitate de invidiat și un profesionalism comentat de unii, în ciuda evidențelor, ședințele Cenaclului Literar Duiliu Zamfirescu.
Să mă justific: profesionalismul despre care vorbeam este susținut de longevitatea cenaclului (din 2001, fără întrerupere), de numele mari care de-a lungul timpului au participat la ședințele de cenaclu (Florin Paraschiv, Constantin Ghiniță, Corneliu Fotea, Ion Panait, Ioan Dumitru Denciu, Gabriel Funica ș.a.m.d.), de publicația Oglinda literară (după o idee și condusă de scriitorul Gheorghe Andrei Neagu, ajunsă în al XIII-lea an de apariție și la numărul 154/octombrie 2014, fără întrerupere), dar mai ales de faptul că în acest cenaclu s-au format și au crescut o serie de tineri talentați care, după ce și-au terminat școlile, au ajuns la rându-le oameni de cultură (Cosmin Dragomir, Arthur Toth, Natalia Cebanu, Aliona Munteanu, Cătălin Boacnă ș.a.m.d.).
Astfel, de-a lungul timpului, cenaclul Duiliu Zamfirescu și-a însușit o serenitate ce seamănă cu toamnele lungi în care zilele par foi galbene rupte dintr-o carte, luate de vânt și duse în toate părțile. Astăzi, la ședințele de luni pot fi văzuți (și ascultați) profesorul Petrache Plopeanu, capabil să deruleze istoria omenirii prin poemele sale, cu o nemaipomenită ușurință intelectuală, doamna Nina Plopeanu, care, de cele mai multe ori, m-a legat pentru totdeauna de prozele domniei sale, domnul Ionel Mony Constantin, remarcabil prin noblețea ironiei, inteligență și prezență de spirit, doamna Åžtefania Oproescu despre care cred cu tărie că ar avea puterea aceea rară de sacrificiu a poeților, nepământeană, de a se lăsa sfâșiați în poemele lor, Ioan Dumitru Denciu – unul dintre cei mai mari scriitori de limbă literară din timpul domniei sale, delicata doamnă Constanța Cornilă, norocoasa beneficiară a răsfățurilor și răzgâielilor din cenaclu, Gheorghe Suchoverschi, elegant și superior în poezia cu formă fixă, doamna Mariana Vicky Vârtosu, care își asumă de fiecare dată imensa responsabilitate a cronicarului, cu discreție și devotament, doamna Elena Otavă, amintind de severitatea didactică a criticii de profesie, tânăra profesoară Dana Å¢olea, nonconformistă, talentată și provocatoare (în scris, evident!) ș.a.m.d.
Am căutat să vă introduc întrucâtva în atmosfera intimă a cenaclului. Referitor la ceea ce se petrece dincolo de pereții încăperii în care se țin ședințele de literatură și artă, este opțiunea fiecăruia. Există în cartea lui Savatie Baștovoi (călugăr, eseist, scriitor și teolog român), Între Freud și Hristos (Ed.Cathism, București, 2006) următoarea descriere făcută societății de consum, de pretutindeni: „Niciodată societatea nu a fost mai uniformă și mai aplatizată decât azi. Åži tocmai tinerii, care erau întotdeauna focar al noutății și al nonconformismului, au ajuns tagma cea mai conservatoare și plicticoasă. Din viața lor au dispărut imprevizibilul și aventura, au dispărut personalitatea și curajul. Toți poartă același fel de haine, ascultă același fel de muzică, duc aceleași discuții și, ce e și mai dezgustător, au același vocabular, care se reduce pe zi ce trece. Tinerii au până și același mers și aceleași gesturi: țin într-un anume fel țigara și într-un anume fel sorb cafeaua, într-un anume fel își întorc capul când îi strigi, fie că ești în New York, în București sau la Moscova. Toată viața lor este o imitație a unor staruri, actori sau muzicanți de duzină. Toată energia lor se cheltuiește în repetiții penibile ale unor gesturi și replici care le-au plăcut. Ei sunt umbre care cad de pe ecranele televizoarelor.
Astăzi e original să fii om, nu păpușă gonflabilă, nu vibrator”.
GOIA LILI
