Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Vrâncenii, invitaţi să participe la Bachus 2014


Președintele UNCJR și al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan i-a invitat pe vrânceni să participe la Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus 2014. „În județul Vrancea, în perioada 23-26 octombrie, se desfășoară cea mai mare și prestigioasă manifestare de profil, Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus 2014. Invit cetățenii județului Vrancea să participe la această manifestare deosebită”, a declarat președintele Marian Oprișan, la finalul ședinței ordinare a Consiliului Județean Vrancea, de ieri.
    Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional al Viei și Vinului începe în prag de Sumedru, tradiția populară prin care se încheie anul agricol. Deschiderea oficială a lui „Bachus 2014” va avea loc joia viitoare, la 17.30, în Piața Unirii din Focșani. Cea mai mare sărbătoare a vrâncenilor va fi precedată de alaiul lui Bachus. Într-un car tras de cai, însoțit de fecioare și flăcăi, Bachus va împărți must, struguri, mere și nuci și îi va invita pe toți cei care doresc să i se alăture în drumul său spre Piața Unirii. „Deschiderea oficială a lui „Bachus 2014″ este un moment pe care nici unul dintre dumneavoastră nu trebuie să-l rateze. Este un moment în care tradițiile vechi de mii de ani din Munții Vrancei se vor contopi în magia unei deschideri fastuoase. Fie că vorbim de Chipărușul – dansul cu măști mortuare de la Nereju, fie că vorbim de semnalele de bucium de la Spulber sau de Focul lui Sumedru, păstrat cu sfințenie de sovejenii lui Mehedinți, vorbim de savoarea tradițiilor autentice din Èšara Vrancei pe care o veți regăsi pe parcursul celor patru zile de festival”, a anunțat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. Festivalul „Bachus” este una dintre cele mai așteptate manifestări de către vrânceni, atunci când mustul, pastrama și voia bună contribuie la o atmosferă perfectă pentru distracție după un an de muncă.

    Consiliul Local sprijină Festivalul Bachus 2014

    Consiliul Local Focșani a alocat 300 mii lei pentru organizarea activităților artistice la Festivalul Internațional al Viei și Vinului Bachus 2014. Alocarea sumei a fost făcută la ședința de îndată de ieri. Suma de bani va fi repartizată Ansamblului Folcloric Profesionist „Èšara Vrancei”. „Municipalitatea nu poate sta deoparte când are loc un eveniment de o asemenea amploare”, a afirmat consilierul local Bogdan Matișan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?