Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

PDL nu mai are consilieri la Panciu


Consilierii locali aleși pe listele PDL și PP-DD la Panciu au ales să devină independenți sau membri UNPR. Deciziile aleșilor locali de la Panciu a fost făcute publice, ieri, printr-un comunicat emis de organizația PSD din localitate. Astfel, PDL și PPDD nu mai au niciun consilier local în Panciu. Mai mult, toți supleanții aflați pe lista PDL au ales să devină independenți. În urma ultimelor decizii ale aleșilor locali din Panciu, la UNPR au trecut Adrian Oancea, Vasilică Drilea dar și fostul PPDD-ist, Florin Å¢ecu. Totodată, acesta din urmă a preluat și conducerea organizației din Panciu a UNPR. Ceilalți consilieri foști PDL, respectiv Mirel Å¢îrlea și Raluca Burdușa, au decis să treacă în tabăra independenților. „Este evident că atât membrii de drept din Consiliului Local Panciu cât și consilierii supleanți care au decis să părăsească PDL au fost nemulțumiți de prestația partidului pe listele cărora au candidat. De altfel, păncenii nu au uitat că  PDL a fost partidul care a tăiat românilor pensiile și salariile și, ori de câte ori au avut ocazia, le-au reamintit acest lucru reprezentanților democrat-liberalilor pănceni. Organizația PSD Panciu a luat act și de decizia consilierilor județeni PDL care au hotărât să părăsească acest partid din cauzele mai sus amintite”, se arată în comunicatul PSD. Opțiunile au fost făcute și prezentate secretarului orașului în termenul de 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență 55 din 2014.

8 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?