Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618
Ediția: Miercuri 8 Mai 2024. Nr. 6618

INTERVIURILE LUI MUSCALU: „Șase puncte cu Ungaria și Finlanda înseamnă calificare la Euro 2016“


Secretarul general al FRF, Gheorghe Chivorchian, are covingerea că echipa națională va continua drumul bun al preliminariilor și după succesul de la Atena, cu Grecia. Președinte de club mai bine de 25 de ani, Gheorghe Chivorchian face parte din elita conducătorilor de fotbal din România. A condus echipe ca FCM Bacău, Foresta Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamț și Poli Timișoara. Aflat acum în funcția de secretar general al FRF, Chivorchian spune că a ajuns la maturitate profesională și crede că actuala echipă de conducere și-a arătat potențialul, reușind să facă parte din comitetul de organizare pentru Euro 2020. Bucureștiul va găzdui mai multe meciuri de la competiția supremă din Europa. A format de-a lungul timpului centre puternice pentru copii și juniori. Este printre puținii președinții din fotbalul nostru care recunoaște că doar investițiile în copii și juniori pot salva sportul rege din România. Al doilea om din Federație, secretarul general Gheorghe Chivorchian, a fost cel care și-a asumat sarcina de a enumera realizările din primele șase luni ale mandatului lui Burleanu și echipa sa. Gheorghe Chivorchian a acceptat să stea de vorbă, în exclusivitate pentru Monitorul de Vrancea, despre situația actuală a fotbalului de pretutindeni.

Rep.: Cine este Gheorghe Chivorchian?
Gheorghe Chivorchian: M-am născut la Bacău, în data de 12 aprilie 1955. Sunt un om normal, care face fotbal de o viață.

Rep.: De ce vi se spune armeanul?
Gh. C.: Bunicul meu era armean și a venit în România în 1910. S-a stabilit în Roznov, județul Neamț, fiind un foarte bun om de afaceri. Bunicul meu era armean sută la sută, tata jumătate armean, jumătate român, iar eu sunt român sută la sută, dar nu indiferent la ce se întâmplă în comunitatea armeană din România.

Rep
.: Unde ați jucat fotbal și pe ce post?
Gh. C.: Am început ca fundaș, dar cea mai mare parte a carierei am fost portar. Am început fotbalul la vârsta de 11 ani la Roznov, apoi am făcut liceul de fotbal din Bacău, ulterior am jucat pentru Steaua, Sportul Studențesc, Metalul Plopeni și Ceahlăul. Am început ca fundaș central, dar profesorul Anghelache, care mi-a îndrumat pașii în fotbal și în viață, m-a pus în poartă, iar pe acest post am evoluat până când mi-am agățat ghetele în cui. Școala este importantă pentru orice sportiv. Întotdeauna a fost foarte importantă educația pentru mine, niciodată nu am neglijat școala, ci am făcut-o în paralel cu fotbalul. Același lucru l-am cerut și fetelor mele, ambele fiind licențiate, dar și celor cu care am lucrat.

Rep.
: Au trecut șase luni de la alegerile FRF. V-ați acomodat în funcția de secretar general?
Gh. C.: Da. Nu a fost simplu, dar am ajuns la maturitate profesională și știam de la început la ce muncă mă înham. În primele șase luni, ca și realizări, ar trebui să vorbească alții, nu e bine să te lauzi. Dar, câteva din realizări sunt clare. Juridic, am modificat Statutul, regulamentele, ROAF-ul, RODAF-ul, umblăm la Statutul antrenorului de fotbal, am încercat modificări la Legea Sportului, Legea Sponsorizării.

Rep.: Din punct de vedere sportiv?
Gh. C.: Am adus antrenori noi la loturile de juniori, antrenori profesioniști, încercăm să creăm acele centre regionale, iar cele din Timișoara și Târgu Mureș agreează colaborarea cu FRF, iar din 2015 aceste centre vor începe să funcționeze cu adevărat. Nu ne vom opri aici și vom continua să deschidem și alte centre. Vrem să venim și în întâmpinarea fotbalistului atunci când se lasă de fotbal, să-i recalificăm în diferite meserii. Vrem să avem câte 25 de copii în fiecare centru, pentru că vrem să aducem valoare echipelor naționale. Va fi ca un campus universitar.

Rep.: Cum e Burleanu ca președinte al FRF?
Gh. C.: Profesionist desăvârșit.

Rep.: De ce credeți că v-a ales să fiți mâna lui dreaptă?
Gh. C.: Alegerea făcută de președintele Răzvan Burleanu a fost legată de experiența mea ca manager la cluburile pe care le-am condus. Ne propunem să ducem România în top 10 atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar. Știm că nu este ușor, iar unora li se vor părea afirmații hazardate, dar fotbalul românesc este un izvor nesecat de talente, iar cu ajutorul celorlalți șefi de departamente din cadrul Federației vom depune efort pentru a reuși. Ne dorim să fim în primele 10 echipe în cel mult opt ani, iar începând cu 2016 să ne calificăm în fiecare etapă a competițiilor importante, campionate europene și mondiale.

Rep.: Nu e forțat?
Gh. C.: Deloc. Doar având rezultate la nivel de reprezentativă și în cupele europene putem readuce publicul la stadion. Vom putea atrage și parteneri care să dezvolte prin investiții fotbalul românesc.

     „Școlile private de copii și juniori sunt prezentul și viitorul fotbalului românesc”

Rep.: Pe unde ați fost conducator de club ați format centre puternice de copii și juniori. De ce cluburile din România nu sunt interesate să investească în sectorul juvenil?
Gh. C.: Vor fi forțați să facă asta. Cine a ales să facă deja acest lucru, în câțiva ani o să culeagă roadele muncii lor. Cu cât dezvoltarea începe de la bază, putem culege apoi din vârful piramidei. Dinamo este un exemplu. A ales să investească la nivelul copiilor și la echipa de seniori au apărut piese din propria pepinieră. De perspectivă clară. Unii au confirmat și se află în loturile naționale. Viitorul Constanța și Academia Hagi. Un alt exemplu elocvent. Niciun patron din România nu își va mai permite să arunce cu banii în jucători care vin din străinătate și care au o valoare îndoielnică.

Rep.: Nu ați amintit nimic de centrele pe care le-ați format la Bacău, Piatra Neamț și Timișoara….
Gh. C.: În primul rând trebuie spus că am găsit oameni adevărați, profesioniști, care au înțeles de ce este necesar să investești serios în copii și juniori. S-au luat titluri de campioni, s-au dat copiii la loturile naționale ale României. Atmosfera era una profesionistă. Am făcut tot posibilul ca toți copiii să beneficieze de condiții similare cu cele ale seniorilor. Dumitru Sechelariu, Gheorghe Ștefan și Marian Iancu, oameni cu care am lucrat și au ințeles fenomenul fotbalistic.

Rep.:
Dumitru Sechelariu….
Gh. C.: Primul investitor privat din fotbalul românesc. Un om de mare onoare și caracter. Am pierdut un prieten adevărat. Dumitru Sechelariu a fost omul care va rămâne în istoria fotbalului de la noi. Am făcut la Bacău o echipă bună. Bacăul avea unul dintre primele trei centre de copii și juniori din România. Era ca un centru regional. Aduceam la Bacău ce era mai bun la nivel de copii și juniori din zona Moldovei. Din păcate, lucrurile acestea nu au mai avut continuitate după ce Sechelariu s-a retras.

Rep.: Gheorghe Ștefan….
Gh. C.: A investit mult la Ceahlăul Piatra Neamț. Face în continuare lucruri extraordinare pentru echipa de acolo, într-o perioadă de criză. Există în continuare un centru puternic de copii și juniori. Sunt bine.

Rep.: Marian Iancu…
Gh. C.: Om puternic, bătăios, profesionist desăvârșit. La Timișoara am făcut o echipă bună.

      „Victor Pițurcă nu trebuia să se plângă în presă”

Rep.: Rămâne Victor Pițurcă la națională și după dublă cu Ungaria și Finlanda?
Gh. C.: Atâta timp cât are contract cu FRF, nu pot face speculații. Ce pot spune este că suntem pregătiți pentru orice. Avem variante în orice caz. Ne mobilizăm acum pe aceste două partide. Sunt de importanță capitală. După victoria de la Atena, cu Grecia, avem mare încredere că vom trece cu maximum de puncte și de dubla cu Ungaria și Finlanda. Ar fi extraordnar. România întreagă are nevoie de această calificare.

Rep.: Victor Pițurcă susține că nu mai e dorit la națională. Este adevărat?
Gh. C.: Selecționerul putea avea o discuție lămuritoare cu președintele FRF, nu să se vaite prin presă. Acum, lucrurile au intrat pe un făgaș normal și suntem cu gândul le cele două partide oficiale. Sunt probleme de lot. Sunt convins că selecționerul va aduce cei mai în formă jucători care să fie sută la sută pregătiți pentru Ungaria și Finlanda. Pițurcă are acest mare merit. De a fi adus disciplina și respectul în cadrul lotului național. Victor Pițurcă vrea să termine această campanie de calificare și să fie o reușită, adică să ne calificăm la Euro 2016.

Rep.: Este fotbalul românesc în faliment?
Gh. C.: Nu e simplu să bagi bani în fotbal în acest moment. Sunt multe cluburi care traversează o perioadă nefastă, dar sunt convins că se va intra pe făgașul normal. Repet. Este imperios necesar ca toate cluburile din România să facă bugete și pentru centrele de copii și juniori. Exact ca în străinătate. În acest moment, școlile private de fotbal reprezintă prezentul și viitorul. Este o investiție pe termen mediu și lung. Sunt investiții modice față de cât trebuie să plătească un patron pentru un jucător modest din afara țării. Trebuie răbdare și o strategie clară. Rezultatele nu vor veni imediat.

Rep.: Mircea Sandu a spus că sunteți un personaj învechit. Vi se trage de când erați președinte la Timișoara?
Gh. C.: Ceea ce a făcut Mircea Sandu îl caracterizează. Politehnicii i s-a luat dreptul să mai evolueze. I-a anulat pepiniera de copii și juniori. Opt din componenții echipei naționale de acum i-am avut la Timișoara sau pe la Bacău. Același lucru l-a făcut și cu Craiova. Eu am ales să nu intru în polemică cu el, pentru că am lucruri mai importante de făcut. Poate că a impresionat semnând acel document, renunțarea la rentă și la celelalte, în fața camerelor de luat vederi, dar el nu mai avea nicio șansă de câșig. Mă bucur pentru faptul că instantele nu i-au dat câștig de cauză.

Rep.: Liga a doua și a treia suferă și ele mult…
Gh. C.: Dacă ar fi fost 5-6 serii în Liga 2, ar fi fost mult mai greu cluburilor, iar aici mă refer la partea transportului. Era imposibil să găsim altă variantă de repartizare a echipelor. Cred că trei zile am stat pentru a aranja aceste serii din Liga 2 și Liga 3. Chiar nu era altă variantă. Am avut o întâlnire cu reprezentanții Ligii a 2-a în legatură cu acel protest și le-am promis susținere. Ne dorim ca la sfârșitul acestei ediții totul să fie pus la punct, iar LPF 2 să funcționeze de una singură.

Rep.: Drepturile TV pentru liga a doua…
Gh. C.: Despre drepturile de televiziune, dacă s-ar fi negociat la comun, era pericol să fim sancționați între 3 și 10 la sută din cifra de afaceri a FRF și a fiecarui club în parte. Fiecare club poate să-și negocieze individual aceste drepturi. Când am propus o ligă a doua cu 22 de echipe, puteam obține mult mai ușor aceste drepturi tv.

    „Organizarea Euro 2020 va aduce bani României”

Rep.: Euro 2020 este deja o mare realizare pentru România…
Gh. C.: Sunt de acord cu dumneavostră, dar suntem obligați să ne și calificăm. Ar fi mult mai frumos pentru toți suporterii naționalei. Să joci acasă meciuri de Europene, nu cred că visa cineva la o astfel de realizare. Este magnific. O să vină și mulți bani pentru România. Sponsori, parterneri noi. Èšara noastră are enorm de câștigat, lucru care trebuie să le dea de gândit oamenilor cu funcții de decizie. Legislația de la noi trebuie să sufere modificări. Legea sponsorizării, care să ajute oamenii de afaceri. Ne luptăm pentru asta.

Rep.: Cum vi se pare campionatul nostru?
Gh. C.: Se află la nivelul investițiilor. Uneori, am luat-o în față. Multe echipe s-au autodepășit prin performanțele obtinute în cupele europene. Astra Giurgiu a scos-o pe Lyon din grupele Europa League. Steaua se afla și ea în grupe și a fost la un pas de a intra în Liga Campionilor. Avem rezultate bune față de alte campionate mult mai potente financiar.

Rep.: Ce trebuie schimbat urgent în fotbalul românesc?
Gh. C.: Valorile trebuie concentrate ca să apară și rezultatele. Avem jucători buni. Investiții clare, cu bugete la vedere pentru centrele de copii și juniori și echipa de seniori. Se lucrează bine în România, dar nu avem infrastructură. Bazele sportive sunt la pământ. Privatul trebuie ajutat cu legi pentru a fi atras către sport. Nu numai fotbalul trebuie sprijinit. Toate sporurile au nevoie de bani. Lumea de la noi încă nu a înțeles că a face sport înseamnă sănătate. Din cei mulți care fac acum un sport, puțini vor fi cei care vor ajunge să facă sport de înaltă performanță.

Rep.: Un pronostic pentru dubla cu Ungaria și Finlanda?
Gh. C.: Cu toții ne dorim să luăm șase puncte, dar cred că și patru sunt bune pentru desfășurarea ulterioară a grupei din care facem parte. Nu mai există echipe modeste. Toate echipele naționale au jucători în campionatele tari din lume. Și fanii trebuie să înțeleagă acest lucru. România are o echipă bună. Fără mari individualități, dar un grup unit, dornic de performanță. Sunt convins că ne vom califica la Euro 2016.

      A consemnat: Laurențiu MUSCALU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?