Locuiește undeva spre capătul uliței din marginea comunei Vintileasca, „cum mergi, pe dreapta, unde se face o fundătură”, după cum ne îndrumă unul din rarii oameni întâlniți pe drum la orele amiezii. Așa că mergem tot înainte trăgând cu ochiul la peisajul minunat ce se întinde în stânga noastră, și depășind rând pe rând, casele ce se înșiruie pe dreapta, și care dormitează parcă în spatele gardurilor ce lasă vederii straturi bogate de pătrunjel, ardei și toate alea ce se găsesc în grădina unui gospodar serios acum, la început de toamnă.
Astfel, distanța până la ghicitoarea în bobi nu e deloc plictisitoare, acesta oferindu-ți chiar și momente obligatorii de… minunare: dacă la început am crezut că locașul special construit pe un gard, asemănător unei cutii poștale de dimensiuni mai mari, unde e pusă o găleată cu capac, e doar de decor, mai apoi ne-am lămurit și ne-am crucit în fața obiceiului localnicilor de a nu-și lăsa eventualii vizitatorii cu gura arsă de sete! Pentru că alături de cutia cu găleată era și-o cană prinsă cu un lanț de grad și așezată cu gura-n jos, în așteptarea vreunui însetat, într-una din țepușele barelor de fier forjat. Ce mai, ospitalitate în toată regula, ne-am spus cu admirație pentru obiceiul locului, cu atât mai mult cu cât rar mai primești, în zilele nostre, ceva gratis! Și dacă tot ne-a ieșit cu plinul, cum se zice, nu se putea ca tanti Lenuța, descântătoarea în bobi spre care ne îndreptam, să nu vrea să ne dezvăluie și nouă cum destăinuie despre cele ce sunt și vor fi, grăunțele de porumb.
Și nici că se putea s-o găsim într-un loc mai nimerit decât acela! Atât de mult se potrivea femeia micuță și rotunjoară, cu față luminoasă și părul alb, cu restul casei la fel de micuțe, și atât de intimă părea veranda de la intrare, umbrită de mușcate, în care stătea, că nici nu se putea un loc mai nimerit pentru… povești despre descântece și ghicitul în bobi! Eiii… dar să nu credeți că și-a dezvăluit talentele așa, cu una cu două… Că doar nu eram de-ai zonei, bașca mai veneam și de la ziar!
„Da cine v-a trimis la mine? Că doar nu sunt singura de-aici! Eu știu din astea, ce-am mai auzit, cu descântece de sperietură, că n-am trăit aici, am stat la Focșani, c-am lucrat 30 de ani la Fabrica de mobilă… Apoi m-am mutat aici, după pensionare…”, ne spune tanti Lenuța și ne cercetează când mai discret, când mai direct, și începe a ne spune totuși cum vindeci omul de sperietură. „Am auzit așa: că dacă se sperie cineva, iei din dosul icoanei, din colțuri, câte o bucățică, da le rupi așa, cruciș, le pui pe o tăbliță, dai foc cu chibritul, dar neapărat cu chibritul. De-acolea tragi cămașa omului și îi bagi tăblița sub ea așa încât să-i ajungă la nas afumătura. Dacă te-a mușcat câinele, se zice că faci afumătura cu păr de câine și pui păr de câine la rană”, ne mai spune ea.
Și din vorbă-n vorbă, mai glumind, mai râzând, se hotărăște și zice: „Hai că-mi sunteți simpatici. Știu să dau și-n bobi”, și ia de pe-un bufet o cutiuță cât podul palmei, roasă de atâta folosit.
41 de bobi descântați și-n trei rânduri studiați
Femeia curăță cu palma taburetul cu vopseaua crăpată din fața ei, deschide cutiuța și toarnă pe tăblia scaunului bobii de porumb. „E obiceiul ăsta să se dea în bobi, numai bobi de porumb. De exemplu, dacă cineva pierde vacile, dacă ești bolnav, dacă mori, dacă trăiești, toate ți le zic bobii”, râde tanti Lenuța. „Chiar ieri i-am zis unei fete să-și ducă mama la operație”, continuă, amestecând bobii aurii în palmă. „În bobi se dă pe fund de lemn, pe-o carte, pe ce-o fi. Eu am învățat de la mama mare, și ea dădea. În general vine lumea care pierde vacile și le găsește după aia. Ia să vedem acum, ia să vedem dacă vedem… Îți dau ție că-mi ești simpatic”, spune ea colegului, și începe descântecul, care sună așa: 41 de bobi, 41 de frați, cum știți voi să încolțiți, să răsăriți, lumea să hrăniți, așa să spuneți voi, să nu mințiți, așa să ghiciți („de ce-și pune-n gând cutărică”, zice femeia).
Și odată descântecul sfârșit, se apucă tanti Lenuța și împarte grămada de bobi în trei și apoi din fiecare grămadă separă tot câte patru bobi, iar cei rămași îi așază în grupuri de câte un bob, doi, trei, patru sau cinci, pe trei coloane și patru linii. Și de-aici, să vezi minune! Începe cititul. În cazul nostru, explicațiile detaliate: „Cum vedeți, ies grămăjoare de câte unu până la cinci bobi. Partea stângă cum te uiți la ei e partea feminină, pe dreapta partea masculină și pe mijloc, e dacă-ți cade bucurie sau necaz. Dacă cad câte cinci bobi, nu ți se-mplinește dorința, nu-i bine. Când cade pe stânga câte patru, înseamnă vorbe rele. Dacă în capul bobilor cad câte trei, aia e sigur cununie. Dacă cad și în jos câte 2, 3 și 4 se zice că mai tre să duci muncă de lămurire. Dacă cad 3 pe mijloc aia e bucurie, iar dacă cad câte patru bobi în formă de L, persoana aia se îmbolnăvește, cade la pat, e de rău. Dar când cad trei rânduri de câte 4 se zice că s-au tăiat bobii, adică se împlinește sigur ce ți-ai pus în gând”, zice tanti Lenuța cu siguranța omului care știe el ce știe.
Ne spune că pentru siguranță, datul în bobi pentru același lucru se face de trei ori și că e o artă să știi să-i descifrezi așa cum trebuie. Nu se poate așa, cu una cu două. Ca-n orice meserie, trebuie multă experiență, altfel te-ar lua oamenii la fugăreală, mai ales când e vorba de găsitul vacilor pierdute! Și ne mai explică o dată, văzându-ne complet nedumeriți: „Dacă pică trei bobi într-un loc e bucurie, inimă plină. 1 bob înseamnă veste, 4 la un loc sunt lacrimi, vorbe urâte. Dacă pică de trei ori patru înseamnă cumpănă. În partea dreaptă dacă vine câte patru bobi înseamnă ceartă, vorbe, răutate, 2 e îndoială. Cam așa se citește, nu-i ușor să le combini și să ajungi la rezultat”, zice tanti Lenuța, asigurându-ne însă de un lucru: fiindcă e credincioasă și nu se abate de la cele sfinte, i-a mărturisit „popii că dau în bobi. A zis că nu-i nimic, nu-i păcat dacă nu iau bani. Și eu n-am luat niciodată bani pentru așa ceva”.
Alte povești din folclorul ocult al satelor
După ce ne-am luat de grijă în ce privește viitorul colegului meu – „îs buni boghii tăi”, l-a asigurat tanti Lenuța – femeia și-a pus bobii la odihnă-n cutiuță, în așteptarea următorului mușteriu, și a început să povestească despre alte descântece făcute în lumea satelor pentru tot soiul de treburi. Spre exemplu, cică dacă te mușcă șarpele, tre să descânți cu o creangă de alun. În caz de deochi, alte descântece sunt valabile, cum ar fi: „Vine ciuta de la munte lingându-și puii pe frunte/ Așa ling și eu pe (cutare) de deochi între ochi/ Să încheie să răscheie, la (cutare) să nu mai fie/ Să rămâie curat, luminat, de Maica Precista lăsat”. Alt descântec de deochi știut de tanti Lenuța sună astfel: „Sub o salcie mare, lăstărită/ Ședea o fată mare, despletită/ Cu un ochi în frunte și cu unu-n ceafă/ Ä‚l din frunte e din ploaie, ăl din ceafă e din foc/ Vine ăl din frunte din ploaie să-l stingă pe ăl din ceafă de foc/ Așa să se stingă deochiul de la (cutare)”.
Eeeiii… Dar să vedeți cum stă treaba cu mana la vaci! Atunci să vezi ce povești știe tanti Lenuța de stai și-asculți și te minunezi și nici că te-ai mai lăsa dus până ce nu le-auzi pe toate! Femeia zice că-i mare păcat să iei mana la vaci și că te pasc toate nenorocirile dacă faci așa ceva. „Știu că povestea un om de-aici, demult, cum a auzit el zgomot în grajd într-o noapte. S-a dus acolo și ce să vezi, lângă vacă era o femeie dezbrăcată, despletită, care făcea vrăji să-i ia laptele. Și știu că bărbatul a luat-o și-a legat-o de gard pe femeie, așa goală cum era, să se pună muștele pe ea să se-ntoarcă vraja, că așa cică se face. Trebuie să se pună muștele de la vaca aia pe cine face vraja”, a povestit femeia.
Altă poveste știută de tanti Lenuța are ca personaj principal o săteancă ce se îndeletnicea cu luatul manei la vaci și pățania ei din această pricină. „La un moment dat s-a dus la un preot, a mărturisit că a luat mana la vaci și l-a întrebat cât de mare e păcatul ei că a făcut asta. Și acesta i-a zis, du-te și mulge o vacă, pune laptele-ntr-o oală, peste oală pune capac și peste capac o piatră. Dimineața să te uiți în oală și ce vezi, ăla e păcatul tău. Și dimineață când s-a uitat femeia în oală erau numai viermi, oala plină de viermi. Și s-a dus ea odată să sape niște sare de la sărărie și n-a mai venit. Și-a găsit-o un pădurar, era plină de viermi, iar un picior îl avea smuls, mai departe de ea, și ăla nu avea viermi. Și ce să vedeți, că băiatul ei, singurul copil, a murit cu piciorul agățat într-un gard…”, ne-a spus tanti Lenuța.
Ce-i drept, „mana la vaci” sau „luatul laptelui” este una dintre cele mai frecvente și complexe credințe din lumea satelor, iar relatările despre această practică străveche sunt de domeniul fabulosului, însă despre aceasta vom povesti, poate, într-un alt reportaj. Sau cel mai bine, multe din povești le puteți afla dumneavoastră pe viu, petrecând câteva zile de relaxare în minunata zonă a comunei Vintileasca. Acolo, dacă veți avea curiozitatea, o veți găsi cu siguranță pe tanti Lenuța și pe altele ca ea, care, dacă insistați, vă vor ghici în bobi așa, de divertisment, binele și răul care cică vă paște.
