Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Ponta pleacă în SUA, pentru Adunarea Generală a ONU şi discuţii cu firmele americane


Premierul Victor Ponta se va afla în Statele Unite ale Americii, în perioada 23-25 septembrie, cu ocazia celei de a 69-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prilej cu care se va întâlni cu reprezentanți ai comunității românești și directori ai companiilor americane. Premierul va susține discursul național, în cadrul reuniunii plenare din 25 septembrie 2014, și va avea, în marja sesiunii, o serie de întrevederi bilaterale cu omologi din țările participante la dezbateri, precum și cu oficiali ai ONU, informează Guvernul.
La New York, șeful Guvernului va lua parte la o serie de evenimente organizate sub egida președintelui SUA și de către lideri ai instituțiilor europene și va avea o întrevedere, la sediul Consulatului General al României la New York, cu reprezentanți ai comunității românești din SUA. Guvernul mai precizează că vizita în SUA va continua la Houston, unde, pe 26 septembrie, Ponta va avea întrevederi cu conducerea companiilor Halliburton și Exxon Mobile, precum și cu alți reprezentanți ai companiilor americane din domeniul petrol și gaze naturale.
Tot pe 26 septembrie, Ponta va participa la o conferință cu tema „România, poarta către un sector energetic sigur și diversificat”, găzduit de World Affaires Council din Houston, și va vizita centrul tehnologic al Exxon Mobile. În cursul întâlnirilor, Ponta va prezenta oportunitățile de investiții în sectorul energetic din România și va promova, conform sursei citate, capabilitățile companiilor românești din sectorul energetic ca furnizoare de servicii și expertiză locală în proiectele din România, precum și în alte regiuni. La întrevederile de la Houston, prim-ministrul va fi însoțit de ministrul de Finanțe și de ministrul delegat pentru Energie.

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?