Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Dumitrești, foarte bolnav, face un apel disperat către cititorii noștri în speranța că aceștia îi vor înțelege necazul și îl vor ajuta. Paul Roșca spune că este „putred de bolnav”, are o pensie foarte mică, ce nu-i ajunge să-și cumpere și medicamente, și hrană, este plin de datorii și crede că fără ajutor, nu are decât alternativa de a-și pune capăt zilelor. „Sunt un om disperat. Poate situația mea va ajunge la inimile oamenilor și mă vor ajuta trimițându-mi prin poștă ajutoare bănești și alimentare ca să nu mor în casă ca un câine părăsit. Mă voi ruga pentru sănătatea dumneavoastră veșnic!”, spune Paul. Cine dorește să-l ajute, îl poate contacta direct, la numărul de telefon 0734.614.895.
Să-ți duci zilele din 540 de lei lunar nu e nici ușor, nici plăcut, iar Paul Roșca, din Dumitrești, cu siguranță că nu e singurul aflat în această situație. Sunt și vrânceni pentru care această sumă constituie Raiul pe pământ atâta timp cât ei supraviețuiesc din pensia minimă garantată de 350 lei lunar, ori trăiesc din mila publică, neavând absolut niciun venit, ca în destule cazuri de acest gen relatate de-a lungul vremii în paginile cotidianului nostru. Totuși, să ai o pensie de 540 lei și să mai fii și grav bolnav, asta cu siguranță ar pune capac oricui, oricât ar încerca să se chivernisească.
Paul a fost diagnosticat cu cinci boli grave, foarte grave, care necesită atât tratament susținut cât și o dietă strictă: pancreatită cronică, hepatomegalie, steatoză hepatică, microlitiază vezică biliară și ateroscleroză aortă abdominală. Și cum sistemul de sănătate românesc mai mult chinuie decât vindecă, cum prețul medicamentelor care îi sunt vitale este foarte mare, bărbatul face sacrificii incredibile ca să și le poată cumpăra.
Povestește că s-a umplut de datorii pe la magazinele din sat, de unde și-a mai luat strictul necesar de alimente și produse de igienă personală. Și-a făcut eșalonare de plată pentru curentul electric, iar impozitul la primărie a rămas de prea multă vreme neplătit… Între durerile îngrozitoare ce-i chinuie nopțile și perspectiva sumbră a propriului viitor, bietul om spune că a ajuns să simtă fiecare clipă a existenței lui ca pe o povară îngrozitoare, ca pe o pedeapsă aruncată pe umerii lui pentru toate păcatele știute și neștiute ale întregului său neam. „Sunt un om disperat. Sunt în stare să-mi pun capăt zilelor. N-am cu ce să mai trăiesc. Fac crize mari noaptea… N-am ce să mănânc. Vă rog, ajutați-mă, ca să nu mor în casă ca un câine părăsit…”, se roagă, deznădăjduit, Paul Roșca.
Singur și grav bolnav
Paul povestește că nu s-a gândit vreodată să ajungă în situația groaznică în care este astăzi. A avut, ca orice om așezat, și serviciu, și familie. Acum nu mai are nimic. „Până în anul 2002 am lucrat la Brașov, ca șofer la transportul în comun. Acolo am și locuit. Când părinții mei, care locuiau aici, în Dumitrești, s-au îmbolnăvit, ne-am mutat aici pentru că trebuia să-i îngrijesc. Dar înainte, mie mi se descoperise la controlul medical ce ni se făcea obligatoriu din șase în șase luni, mari probleme la inimă. Am făcut și un accident vascular cerebral pe partea dreaptă, am făcut tratament, m-am recuperat, dar nu am mai putut să conduc. Ca să nu pun pe nimeni în pericol, am predat carnetul de șofer la poliție și am vândut și mașina pe care o aveam. Am venit la Dumitrești cu soția și cele două fete ale mele. La scurt timp mama a murit, iar tata a zăcut șase luni imobilizat la pat. Eu l-am îngrijit în aceste șase luni și cred că de aici mi s-a declanșat boala. Așa mi-au zis medicii, că de la o hepatită ascunsă am făcut pancreatită… Și eu cred că de atunci, de când îl îngrijeam pe tata, că eu îl schimbam de pamperși, eu îl spălam…”, povestește Paul, spunând că în plus, în timp ce soția lui a plecat să lucreze în Italia, el a rămas să crească fetele, mari acum, și de la care bărbatul susține că nu primește niciun ajutor.
Mai mult, anul trecut, când a venit în țară, nevasta a divorțat de el, lăsându-l singur. „I-am dat voie să rămână pe numele meu, ca să nu-și mai schimbe actele și convenția a fost să-mi dea pentru asta, lunar, câte 50 de euro. Niciun ban nu mi-a dat…”, spune Paul.
„Nu am nimic de mâncare”
Pensionat pe caz de boală din anul 2004, încadrat inițial în gradul doi de invaliditate, fără drept de muncă, și apoi în gradul III, bărbatul a încercat să-și ducă zilele din pensia lunară: inițial aceasta era de 680 lei (la gradul II), după care a devenit 540 lei, odată cu reîncadrea în gradul III. „Poate că aș fi reușit dacă nu m-aș fi îmbolnăvit și mai grav. Mă mai duceam să muncesc cu ziua și mă mai descurcam. Acum, pe lângă că am dureri foarte mari, obosesc imediat”, a explicat Paul.
Din pensia lui de 540 lei, peste 200 îi dă pe medicamente. Deplasarea la Focșani, la medicii specialiști și analizele pe care trebuie să le facă, plus plata utilităților îi sărăcesc, de asemenea, bugetul lunar. Și-l sărăcesc atât de tare încât omului nu-i mai rămâne nimic pentru mâncare și alte nevoi. „Am și medicamente pe care le primesc cu compensare, dar foarte multe trebuie să le cumpăr. Vă spun sincer că de câtva timp nu mai am absolut nimic de mâncare, la magazine nu mă mai pot duce să iau pe datorie, că deja trebuie să achit alte datorii. Trebuie neapărat să țin regim strict la bolile mele, dar n-am din ce. N-am nimic ce să mănânc. Îmi fac ceai gol și am avut noroc că mi-a dat un vecin un borcan cu miere…. Nu știu ce să mă mai fac”, a spus, disperat, Paul.
„Sunt un om disperat”…
… scrie Paul în scrisoarea adresată cititorilor noștri. Zice că e singura șansă de supraviețuire care i-a mai rămas: milostenia oamenilor. Bărbatul spune că deznădejdea l-a făcut să bată și la ușa Primăriei din Dumitrești, cerând primarului un ajutor financiar, astfel încât să-și poată plăti medicamentele, însă cum bugetele primăriilor sunt pe sponci, n-a avut niciun succes.
Paul afirmă că a ajuns în situația de a alege între a muri fie de inaniție, fie de boală. Pentru că, dacă folosește pensia pentru medicamentele ce îl mențin pe linia de plutire, nu mai are bani pentru mâncare. Iar dacă își cumpără de mâncare, nu-i mai ajung banii pentru medicamente și analize. „Poate veni oricine la mine acasă, să se convingă. N-am nimic. De muncit nu pot munci, crizele de durere pe care le fac mă sleiesc de toate puterile și bani nu am să-mi asigur măcar strictul necesar. Am ajuns într-o situație din care nu știu cum să mai ies! Știu că bolile mele nu se vindecă, dar măcar să trăiesc câte zile mi-o mai lăsa Dumnezeu fără să mă mai chinui și de foame. Vă rog frumos, ajutați-mă cu ce puteți, trimiteți-mi prin poștă bani sau dacă aveți ceva alimente… Să vă dea Dumnezeu sănătate la toți, să n-ajungeți niciodată în situația mea”, a adresat Paul apelul său disperat către cititorii cotidianului nostru.
Dacă doriți să-i ușurați suferințele acestui om, îl puteți contacta direct la numărul de telefon 0734.614.895. Totodată, îi puteți trimite pachete cu alimente, articole de igienă și orice vă lasă inima pe adresa: Roșca Paul, comuna Dumitrești, județul Vrancea.
