Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

DOUĂ MII de social democraţi vrânceni, prezenţi la lansarea candidaturii lui Victor Ponta la prezidenţiale


O delegație formată din 2000 de social democrați vrânceni, condusă de președintele Marian Oprișan, va participa astăzi (sâmbătă) la lansarea candidaturii lui Victor Ponta la funcția de președinte al României. Evenimentul la care sunt așteptați să participe peste 70 de mii de persoane va avea loc pe Arena Națională din București. Evenimentul de astăzi coincide cu ziua de naștere a premierului Victor Ponta, dar și cu aniversarea a 555 de ani de la atestarea documentară a orașului București. Accesul pe stadion va fi permis începând cu ora 14.00. Evenimentul de lansare va începe la ora 16.00 și va dura aproximativ o oră și jumătate. Gazonul va fi placat, astfel încât cei prezenți vor putea sta și în această zonă. 
 Organizatorii au stabilit ca scena să fie montată în fața unei peluze, astfel încât gazonul, tribunele și peluza din față să poată fi folosite de participanți. Evenimentul va debuta cu intonarea Imnului național și a Imnului partidului și va fi constituit efectiv din câteva discursuri. La eveniment este așteptat să participe și să rostească un discurs, așa cum a făcut de fiecare dată, și primarul Capitalei, Sorin Oprescu. De asemenea, Liviu Dragnea se va adresa participanților la lansarea candidaturii lui Victor Ponta. Președintele PSD, candidatul la Președinție, va încheia, prin discursul său, evenimentul.
Participanții la lansare vor avea acces în stadion în baza unor bilete care conțin indicații privind rândul și locul pe care îl vor ocupa, exact ca la meciurile de fotbal. Jurnaliștii care vor relata vor avea acces în baza unui ecuson de presă primit de la biroul de presă al partidului. Ca și participanții, și jurnaliștii primesc câte un bilet. Victor Ponta este primul candidat înscris oficial în cursa pentru Președinție, iar programul său este unul pentru unitatea tuturor românilor și pentru schimbarea modelului de președinte. 
 Președintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, miercuri, la sediul BEC, după ce și-a depus dosarul de candidatură la Președinția României, că își propune să schimbe în primul rând profilul șefului statului și că, dacă va fi ales, va fi acel președinte care în 1989 încă nu avea 18 ani. „Bineînțeles că am emoții, pentru că eu sper și îmi doresc să încheiem 25 de ani de tranziție de la dictatură la o societate democratică, europeană, la o societate liberă și mai ales la o societate care să fie din nou unită. Acesta este unul din cele două fundamente ale programului meu prezidențial”, și-a început Ponta declarația, după depunerea dosarului de candidatură. El a arătat că vrea să facă, împreună cu susținătorii săi, toate schimbările de care societatea românească are nevoie. „Vreau să schimbăm în primul rând profilul președintelui de la un generator de crize la un adevărat reprezentant al intereselor publice și la cel care înlesnește dialogul între diverse categorii sociale și puteri ale statului. Iar, dacă românii vor decide așa, în 16 noiembrie voi fi acel președinte care nu avea încă 18 ani în 1989”, a spus Ponta.
 El a spus că cei 25 de ani de tranziție se vor încheia odată cu primul președinte al cărui nume nu se va mai termina cu „escu”. „Cred că mai e mult până pe 16 noiembrie. Trebuie să le explicăm românilor care e programul prezidențial, să le spunem despre schimbarea lucrurilor care au mers prost și despre unitatea în idealurile noastre. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al românilor, pe 16 noiembrie putem să ne realizăm acest obiectiv”, a spus Ponta.
El s-a declarat convins că la acest scrutin vor exista mult mai puține contestații și incidente decât până acum. „Societatea românească trebuie să dea dovadă de maturitate. Nu mai putem să fim ca acum 10-20 de ani când singurul slogan electoral era că se fură alegerile. Nu va fura nimeni alegerile în România”, a spus Ponta. „Dacă voi fi președinte – și voi fi – în următorii cinci ani n-o să vedeți niciun conflcit între mine ca președinte și primul-ministru, oricine va fi acesta”, a mai spus Ponta.
 El a arătat că va participa la dezbaterile electorale din campanie, precizând că acestea reprezintă o oportunitate ca cetățenii să știe cine este și ce vrea să facă fiecare candidat pe marile teme care țin de președinte.
 Pentru candidatura lui Victor Ponta la prezidențiale au fost strânse 2.195.400 de semnături de susținere.

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?