Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

GALERIE FOTO: Făclia păcii a tranzitat ieri Vrancea


Plecată în luna februarie, din Lisabona (Portugalia), ștafeta „World Harmony Run” alcătuită din 24 de alergători români, dar și din Mexic, Germania, Franța și Spania, s-a întâlnit ieri, în Piața Unirii din Focșani, cu vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Ionel Cel Mare, cu Daniel Gongu, șeful Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea, dar și cu Petrea Vîlcu, directorul general al Clubului Sportiv Unirea din Focșani. 24.000 de kilometri și 47 de țari, acesta este itinerariul pe care îl au de parcurs cei 24 de iubitori ai păcii până la finișul de pe 5 octombrie din Serbia.
Alergarea pentru Pace Mondială este o acțiune lansată în 1987 de Sri Chinmoy. „Sunt bucuros de faptul că în drumul acestei importante ștafete a fost inclus și județul Vrancea. Trecerea acestei torțe prin atâtea mâini reprezintã un lucru nemaipomenit, mai ales în contextul actual, cu frământările și evenimentele nedorite care au loc în această perioadă în apropiere de frontierele României. Vă urez mult succes în ceea ce v-ați propus și sperăm ca pacea să domnească”, a spus Ionel Cel Mare, vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea.

Acesta a avut onoarea să țină în mâini torța Peace Rub, care a trecut până acum prin milioane de mâini, fiind purtată în trecut nu doar de șefi de state sau oameni simpli, dar și de personalități ca Nelson Mandela sau Maica Tereza. „Ne bucurăm că ne demonstrează încă o dată că se poate alerga în armonie și comuniune, promovând înfrățirea între popoare”, a adăugat Daniel Gongu, directorul coordonator al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vrancea.
„Mesajul nostru este că fiecare om este important și poate schimba lumea. De aceea, purtăm această torță olimpică în peste 100 de țări din întrega lume, prin școli, grădinițe, spitale și instituții publice. Am mai fost în România în urmă cu doi ani și mi se pare o țară extraordinară. Prin toate țările prin care am trecut am dat torța din mână în mână. Ne dorim prin această acțiune să cultivăm pacea. Pacea nu înseamnă lipsa războaielor, ci satisfacție pe care fiecare dintre noi o avem în sufletele noastre. Această torță a fost ținută în mână și de Nelson Mandela și Maica Tereza”, a spus reprezentantul ștafetei.”, a declarat unul dintre membrii caravanei, austriacul Renee Dipavgen. „Vrem să transmitem un mesaj de armonie între națiuni și popoare, indiferent de religie sau culoare”, a adăugat unul dintre românii prezenți în caravană, Szilvester Szilard, care este originar din zona Transilvaniei.
Însoțiți de Poliție, Jandarmerie și Salvare, maratoniștii au trecut, pentru scurt timp, pe la Åžcolile din Golești și Dumbrăveni, apoi au fost preluați de un echipaj al Poliției din Buzău la limita cu județul Vrancea. Alergarea pentru Armonie Mondială a fost lansată în 1987. Ea continuă să se dezvolte, promovând idealuri importante ale UNESCO și ale întregii comunități a Națiunilor Unite.
Alergarea pentru Armonie Mondială este un eveniment internațional ce și-a propus aducerea, deopotrivă, a sportivilor profesioniști și amatori din toate colturile mapamondului și a tuturor celor dispuși a se pune în slujba păcii și armoniei mondiale. Organizată ca o ștafetă cu torțe, alergarea debutează la fiecare ediție în fața sediului Națiunilor Unite din New York, beneficiind de prezența a numeroși reprezentanți ai misiunilor permanente ONU din întreaga lume, alergătorii purtând o torță pe distanța de 24.000 km, prin 47 țări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?