Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Vrânceanca de 73 de ani, condamnată pentru trafic de influență, a fost grațiată


Femeia din Vidra, de 73 de ani, diagnosticată cu mai multe boli, care a fost condamnată la închisoare în urmă cu 17 ani pentru trafic de influență, dar nu a executat pedeapsa, a fost grațiată de președintele României. Jana Tiron a fost condamnată pentru că a cerut drept mită o găină și o sumă de bani. „Astăzi (ieri-n.r.) am semnat un decret de grațiere pentru doamna Tiron Jana, născută în 1942 (…) Am grațiat o femeie care a săvârșit acte de corupție și a avut două condamnări pentru astfel de acte, una în 1992 și alta în 1997. Doamna lucra ca asistentă medicală și a promis unei alte persoane că o va ajuta să fie angajată ca secretar-dactilograf în spitalul din Vidra unde lucra dânsa. Fapta de corupție este legată de primirea a 35.00 de ROL, deci 35 de lei de astăzi, în care intră și bani și bunuri. Deci, valoarea totală a fraudei aceste femei este de 35 de lei”, a declarat președintele Traian Băsescu.
Femeia a fost condamnată în 1992 la doi ani cu suspendare, iar în 1997 la patru ani cu executare. Nu a executat pedeapsa deoarece certificatele de la dosar arată că a fost operată de neoplasm mamar, că are ciroză hepatică, abdomen operat, insuficiență cardiacă, dar și diabet zaharat.
Jana Tiron a fost asistentă șefă la Secția de Ginecologie a Spitatului comunal din Vidra. Ea a fost condamnată la patru ani cu executare în 1997 pentru trafic de influență. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi intervenit pe lângă directorul spitalului de la acea vreme să angajeze o nepoată de-a sa la unitatea medicală unde lucra, în schimbul unei găini și a unei sume de bani.
Deși a fost condamnată la închisoare, ea nu a executat nicio zi din cauza bolilor de care suferă. Procurorii au cerut în mai multe rânduri punerea mandatului în executare. Cu toate acestea, instanțele de judecată, atât din Vrancea cât și din Galați, au amânat executarea pedepsei din cauza diagnosticelor puse de medici.

Sursa FOTO: Adevărul

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?