Obișnuim să spunem, atunci când cineva pățește necaz după necaz că „l-au ajuns blestemele” cuiva. Dar sunt blestemele adevărate? Niște simple cuvinte, aprige ce-i drept, spuse la nervi și supărare și aruncate cu năduf asupra cuiva, au puterea de a-i influența întreg destinul, de a-i schimba în rău viața pentru totdeauna, de a-i transforma în praf și pulbere existența? La Vintileasca, așa umblă vorba. Cum că pe terenul răposatului Èšuțui nimeni nu-și va putea ridica vreodată vreo construcție, pentru că aceasta va arde din temelii. Și până acum, așa s-a și întâmplat. Nu o dată, ci de trei ori la rând! Și, cu toate că o bucată de pământ în zona respectivă este râvnită de mulți datorită peisajului de basm, nimeni nu s-a mai încumetat de multă, multă vreme să cumpere vreo parcelă, fiindcă toată lumea știe că locul e… blestemat!
Pământul cu pricina – două hectare de teren situate pe dreapta șoselei cum mergi spre Vintileasca, pe malului lacului de la intrarea în comună, a aparținut la începuturi lui Neculai și Paraschivei (zisă Chiva) Èšuțui. Oameni buni și gospodari, au muncit și au făcut din terenul lor un loc de invidiat, cu grădină roditoare și livadă, „o așezare frumoasă”, cum își amintesc cei mai bătrâni dintre vintileșteni, un mic colț de Rai. Și au mai făcut cei doi 11 copii, băieți și fete, dintre care unul a murit de tânăr, zice lumea, lovit de-un trăsnet când era cu vitele la păscut.
Nimeni nu se gândea vreodată că acei oameni și terenul lor vor ajunge de legendă, nici măcar când s-a produs primul incendiu, acum 31 de ani. Despre această întâmplare ne-a povestit prima dată Măriuța, o localnică de 78 de ani. „Prima dată i-a luat foc fânăria lui Gheorghe Èšuțui, că l-a blestemat bărbatul meu. Gheorghe stătea pe vremea aceea la un loc cu Neculai și Chiva, mamă-sa. L-a chemat să-i ridice grajdul, s-au tocmit la bani, omu meu l-a construit, l-a cioplit și la urmă Gheorghe n-a vrut să-i plătească. Când a fost gata și bărbatu-meu i-a cerut plata, Gheorghe a început să-l înjure, i-a zis «Du-te-n Dumnezău cu mă-ta că nu-ți dau niciun ban». Și atunci, omu meu i-a zis să n-aibă parte de grajd și fânărie, să-i arză și fân și tot. Și la vreo doi ani, chiar i-a ars tot! S-a întâmplat după ce i-a murit băietul de trăsnet lui Chiva”, a povestit Măriuța.
Blestem sau consecințele neglijenței?
Pe dreapta drumului cum mergi spre Vintileasca, chiar la intrarea în comună, atrage atenția un horn stingher, înalt, rămas ca printr-un miracol în picioare, după ce casa care a fost odată a dispărut… E imposibil să nu-l zărești în spatele gardului zdravăn ce ocrotea, acum mult timp în urmă, vila cochetă care s-a transformat în scrum…
În stânga acelui teren, o căsuță modestă de-abia ce se zărește de la stradă. Într- un colț, dincolo de gardul respectivei gospodării, o troiță îndeamnă la închinăciune și gânduri bune… „Am făcut-o după ce mi-a ars casa de două ori, că așa mi-au zis preoții, că-i locul blestemat”, povestește Mărioara Èšuțui, văduva lui Gheorghe, despre care tocmai ce aflasem că a fost afurisit, pe vremuri, de bărbatul Măriuței.
Cum fiecare din Vintileasca are propria poveste despre blestemul abătut asupra terenului lui Èšuțui, am decis să ne îndreptăm direct la sursă și să aflăm povestea din gura celei care a trăit pe viu toate nenorocirile. Sceptică la început, femeia a încercat să dea explicații logice pentru fiecare incendiu ce i-a mistuit în două rânduri casa. „Eu m-am măritat acum 37 de ani și incendiul s-a întâmplat în aprilie, acum 31 de ani. Am făcut focul ca primăvara, în grădină. Și nu știu, ori s-a întins focul ori nu știu ce s-a întâmplat, că a ars grajdul cu fânăria complet. Culmea este că a luat foc de sus în jos, și cum era învelit cu eternită, a ars tot, tot, și casa. După aia, o fată de-a mea a murit lovită de cal la cap, avea numai patru ani și jumătate”, zice Mărioara.
Între timp a murit și Neculai, socrul femeii, dar și Gheorghe, bărbatul ei. Soacra Chiva a împărțit terenul cinstit, la toți cei 11 copii care însă, zice-se, că nu au fost deloc mulțumiți de împărțeală, astfel încât a început un întreg scandal între frați. „Noi am rămas pe terenul ăsta de acum, unde ne-am făcut iar casă după ce prima a luat foc și încolo aveau teren toți ceilalți frați ai lui bărbatu-meu. Acum 18 ani s-a făcut împărțeala și soacră-mea nu vroia ca vreunul din ei să vândă la străini. Noi n-am vândut, dar ei s-au apucat să vândă. Și aici, alături, au vândut unui doctor de la Buzău. Mi-aduc aminte că era porumbul mare în grădina care era o frumusețe și soacră-mea stătea și plângea și se dădea de ceasul morții când a văzut că se vinde. Zicea că așa cum ea n-a avut nici cămașă pe ea când s-a măritat și a dus-o greu și tot n-a vândut și a reușit de-a crescut 11 copii, nici copiii să nu înstrăineze pământul. Plângea și blestema și țin minte ca acuma cum a zis: «Cine-o cumpăra, praful și cenușa să se aleagă!». Și așa a fost”, a spus Mărioara.
Numai că tot ei i-a luat foc casa și a doua oară, pe 1 februarie, acum 16 ani. Presupune, mai cu jumătate de gură, că incendiul a pornit de la curent, însă tot ea zice că felul în care a ars este inexplicabil. „A ars tot din sus în jos, ca și grajdul și fânăria prima dată, și felul în care a pornit incendiul este ciudat. A pornit de sus, din colțul unde nu era nicio sobă, nicio sursă de căldură. Am rămas lipiți pământului iarăși. Am cinci copii și țin minte că fata cea mare trebuia să vină chiar atunci cu copilul acasă, de la maternitate. N-a mai avut unde să vină, am dus-o în altă parte, pe Plai”, povestește Mărioara.
Despre cel de-al treilea incendiu petrecut pe pământul ce a aparținut lui Neculai și Chiva Èšuțui, dar care a fost vândut unui doctor din Buzău, Marioara își amintește ca și cum ar fi fost azi. Îi dă și acestuia o explicație logică, însă nu exclude puterea îndoită a blestemelor. „Au ridicat-o-ntr-un an și a ars într-o oră. Și-au ridicat vila aici și au dat o petrecere, și în loc să facă grătar în curte, au zis să-l facă în casă, că aveau un șemineu mare. Cred că nu l-au construit cum trebuie că a luat foc toată casa. A ars cum arde hârtia, n-au putut face pompierii nimic. A rămas numai hoarna, cum o vedeți. Dar știu că nevasta doctorului avea o fabrică de confecții la Râmnic, nu știu dac-o mai avea-o și acuma. Și în timp ce au făcut petrecere de ziua ei, femeile ce lucrau acolo au blestemat-o că nu le-a dat salariile. Că ei îi arde de petreceri și ele mor de foame…”, spune Mărioara.
„Nu știu dacă s-a spart blestemul”
Mărioara spune că după ce i-a ars casa a doua oară, s-a gândit că se petrece ceva necurat și că, probabil, blestemul soacrei lucrează… Așa că, înainte de-a o ridica pe a treia, în anul 2000, a început să umble pe la preoți. „Eu nu m-am dus la cei ce deschid cartea ca să aflu sigur dacă este blestem sau nu, că se zice că e păcat, că cine se duce să facă asta îl ispitește pe Dumnezeu. Eu am fost la preotul Macarie și la încă un preot de la Buzău. Amândoi mi-au spus că să nu pun lemn pe lemn la a treia casă înainte de a ridica o troiță și înainte de a sfinți locul. Și așa am făcut. Am făcut troița din colțul gardului și am sfințit locul. Nu știu dacă s-a spart sau nu blestemul, tot ce pot este să sper că nu ni se va mai întâmpla nimic…”, spune Mărioara.
Totuși, locul unde se află ruinele fostei vile a doctorului, deși a fost pus de multă vreme în vânzare, nu s-a vândut. Mărioara zice că nici la celelalte case de vacanță ridicate tot pe terenul împărțit și vândut de copiii familiei Èšuțui, nu mai vine, de multă vreme, nimeni. Cu toată frumusețea zonei, pare-se că nu există om care să nu pună în calcul faptul că locul respectiv a fost blestemat și nu o dată, ci de trei ori: prima dată de cel care a ridicat grajdul lui Gheorghe Èšuțui și n-a fost plătit de către acesta; a doua oară a venit blestemul Chivei, mama celor 11 copii, și a treia oară, blestemul femeilor muncitoare la fabrica de confecții a nevestei doctorului, cărora aceasta nu le-ar fi dat salariile…
C-o fi adevărat, c-o fi legendă, cert este că povestea blestemului terenului lui Èšuțui e cunoscută în Vintileasca de mai toată lumea. Și cum și în legende există un sâmbure de adevăr, rămâne de văzut dacă pe respectivele pământuri nenorocirile se vor repeta sau vor înceta pe veci.
