Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Fermierii primesc credite cu adeverinţe de la APIA


Fermierii care primesc subvenția unică pe suprafață pot obține credite în condiții avantajoase pentru finanțarea activităților agricole. Creditele se acordă în baza unor adeverințe acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și pot fi acordate de băncile care au încheiat convenții cu Agenția.
În Vrancea sunt 26.265 de fermieri care au depus cereri pentru campania din 2014 a Schemei de Plată Unică pe Suprafață. Adeverințele se acordă la solicitarea scrisă a fermierului de către centrul APIA unde acesta a depus cererea pentru Schema de Plată Unică pe Suprafață (SAPS) 2014. Adeverința confirmă faptul că fermierul a depus cererea de plată pentru SAPS pentru anul 2014 și că au fost finalizate controalele și verificările administrative asupra Cererii de Plată a Beneficiarului, până la data emiterii Adeverinței, conform reglementărilor în vigoare. Reprezentanții APIA au precizat că pot beneficia de această adeverință și fermierii selectați la controlul pe teren (clasic sau teledetecție), însă numai după finalizarea acestor controale.
De asemenea, în adeverință se va menționa suprafața determinată pentru plată în cadrul schemei SAPS și faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii acesteia, precum și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.
Creditul obținut de fermieri poate ajunge la maxim 90% din valoarea subvenției pe care trebuie să o primească, respectiv 120 euro/hectar. Cursul valutar luat în considerare pentru creditele acordate de banca creditoare până la data de 29.09.2014 inclusiv, este cel comunicat de Banca Centrală Europeană la data solicitării creditului. Pentru creditele acordate de banca creditoare începând cu data de 30.09.2014 inclusiv, va fi luat în calcul cursul leu/euro comunicat de Banca Centrală Europeană din data de 30.09.2014.
„Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenție. Toate convențiile încheiate între Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Bancă și Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul APIA la adresa www.apia.org.ro, arată APIA.
Regulile pentru stabilirea băncilor care pot acorda aceste credite sunt stricte. Astfel, precizează APIA, în conformitate cu prevederile OMADR 703/ 23.07.2013, banca creditoare trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăților directe, „astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși RON – ROBOR 6M + maxim 4% (APIA) și RON – ROBOR 6M + maxim 4,5% (AFIR), iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%”.  De asemenea, instituția bancară trebuie să facă dovada ca în perioada 2008 – 2012 a acordat credite beneficiarilor axei I – Creșterea competitivității sectoarelor agricol și forestier, axei III – Calitatea vieții în zonele rurale și diversificarea economiei rurale și axei IV Leader din Programul Național de Dezvolare Rurală 2007 – 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?