Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

A avariat mașina tatălui, apoi a reclamat că a fost furată


Un tânăr din comuna Vulturu a pus polițiștii pe jar după ce a sunat la 112 și a reclamat faptul că autoturismul marca BMW, care aparține tatălui său, i-a fost furat. S-a întâmplat duminică dimineață, iar în seara aceleiași zile, după ore întregi de verificări și audieri, oamenii legii au constatat că tânărul nu spusese adevărul. 
 Din verificări a rezultat că mașina a fost condusă de el, chiar dacă nu are permis de conducere, iar pe raza satului Boțârlău, comuna Vulturu, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat cu mașina într-un gard. Având în vedere că a încălcat legea, tânărul s-a gândit că ar fi mai bine să spună că mașina i-a fost furată din fața unei discoteci din Boțârlău. Minciuna sa a avut picioare scurte, iar oamenii legii au aflat ce s-a întâmplat de fapt. Acum, Sorin L. s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis. 
Potrivit unor surse, tânărul ar fi ajuns la discotecă cu mașina, dar nu condusă de el, ci de un prieten, care are permis. La plecare s-a urcat el la volan, după cum ne-au spus sursele noastre, dar a ajuns cu autoturismul într-un gard. „La data de 20 iulie a.c., ora 05.31, L. Sorin, de 28 ani, din comuna Vulturu, a sesizat faptul că persoane necunoscute i-au sustras un autoturism care aparține tatălui său. În urma investigațiilor efectuate cu operativitate s-a stabilit faptul că în cursul nopții, L. Sorin, fără a poseda permis de conducere, a condus autoturismul pe DN 23 și pe fondul lipsei de experiență, a pierdut controlul volanului și a intrat în coliziune cu un gard. În urma producerii evenimentului nu au rezultat victime omenești. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de conducere fără permis„, ne-au declarat polițiștii. 
 Dosar penal a fost întocmit, duminică, și pe numele unui bărbat de 37 de ani, din Focșani. Oamenii legii spun că el conducea o mașină a cărei autorizație de circulație provizorie era expirată din data de 5 iulie. „La data de 20 iulie a.c., ora 12.30, pe Bulevardul București din municipiul Focșani, polițiștii l-au depistat pe C. Săndel, de 37 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism radiat din circulație din data de 05.07.2014. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar autoturismul a fost indisponibilizat”, au adăugat oamenii legii. 
 În aceeași situație se află și Adrian P., de 32 de ani, din Mărășești. El a fost oprit în trafic duminică seara, la ora 20.30, în timp ce se deplasa cu un autoturism pe drumul european. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că mașina avea autorizația de circulație provizorie expirată de pe data de 17 iulie. Și în acest caz, mașina a fost indisponibilizată. 
 Tot duminică seara, pe DJ 205 C, în comuna Golești, polițiștii l-au depistat pe Marian Èš., de 15 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere. Adolescentul s-a ales cu dosar penal de cercetare. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?