Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Patru lucruri mai puţin cunoscute despre pepenele roşu


Pepenele roșu, unul dintre fructele preferate ale verii pentru proprietățile sale răcoritoare și savoarea unică, are, în afară de aceasta, numeroase beneficii pentru sănătate și proprietăți mai puțin cunoscute. Cu numai 46 de calorii la 250 de grame, pepenele roșu asigură 20% din doza zilnică recomandată de vitamina C și 17% din doza de vitamina A, informează huffingtonpost.com. În plus, acest fruct conține și fibre care favorizează sănătatea digestivă, precum și potasiu, mineral care reglează tensiunea arterială.
Pepenele roșu conține mai mult licopen decât roșiile
250 de grame de pepene roșu conțin de 1,5 ori mai mult licopen decât o roșie proaspătă – adică 6 miligrame, față de 4 miligrame. Licopenul este un antioxidant care luptă împotriva radicalilor liberi ce afectează integritatea celulelor și sistemul imunitar. Pentru a beneficia cât mai mult de beneficiile licopenului din acest fruct delicios, depozitați-l la temperatura camerei înainte de consum.
Sucul de pepene roșu combate febra musculară
Sucul de pepene roșu are efecte răcoritoare când este consumat atât după o ședință epuizantă de exerciții sportive, cât și înainte. Sportivii care au băut 450 de grame de suc înainte de un program de activitate fizică intensă au avut mai puține crampe musculare și un ritm cardiac mai scăzut pe parcursul zilei. Experții au explicat acest lucru prin faptul că pepenele roșu conține o substanță denumită citrulină, care îmbunătățește funcționarea arterelor și scade tensiunea arterială. Citrulina este prezentă în cantități mai ridicate în coajă, un motiv în plus pentru a pune pepenii roșii la murat.
Pepenele roșu este atât fruct, cât și legumă
Prin gustul său dulce, pepenele roșu este, fără îndoială, un fruct, dar acesta face parte din familia mai largă cunoscută sub denumirea de Cucurbitaceae, care include dovleacul, dovlecelul și castraveții.
Pepenele roșu este 91,5% apă
Pentru proprietățile sale hidratante, pepenele roșu este cel mai bun aliat pe timp de vară. Având în vedere că deshidratarea, chiar și în forme ușoare, cauzează dureri de cap, probleme de concentrare, oboseală și nervozitate, pepenele roșu trebuie inclus în dieta zilnică în această perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?