Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Cardurile europene de sănătate, distribuite din nou


Începând cu 1 iulie, Casa de Asigurări de Sănătate eliberează din nou carduri europene de asigurări sociale de sănătate. De la 15 aprilie până la 30 iunie, au fost eliberate doar formulare înlocuitoare. „Întrucât în data de 24.06.2014 a fost semnat contractul privind producerea, personalizarea și distribuirea cardurilor europene de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 01 iulie 2014 se vor înregistra în sistem solicitările pentru eliberarea Cardului European. De asemenea, începând cu aceeași dată, C.A.S. Vrancea va elibera solicitanților certificate de înlocuire provizorie a cardului european de asigurări de sănătate doar în cazurile prevăzute de actele normative în vigoare”, ne-a declarat Iustina Papuc, purtătorul de cuvânt al CAS Vrancea. 
De la 15 aprilie și până pe 30 iunie, CAS Vrancea nu a mai putut distribui carduri europene de sănătate în forma cu care erau obișnuiți asigurații, deoarece încetase contractul pentru producerea și distribuirea acestora cu firma parteneră. În acea perioadă, CAS a eliberat formulare înlocuitoare, care au aceeași funcționalitate ca și cardurile. Numai luna trecută, peste 100 de vrânceni au solicitat carduri europene de sănătate. 
Documentul poate fi utilizat de asigurații din sistemul de asigurări sociale de sănătate din România numai pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene. În schimb, acest card nu poate fi utilizat pe teritoriul țării noastre și nu acoperă situația în care asiguratul se deplasează într-un stat membru UE pentru a beneficia de tratament medical. Perioada de valabilitate a cardului european de sănătate este de cel mult șase luni, iar în baza lui se poate primi asistență medicală de urgență. Persoanele asigurate în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, posesoare ale unui card european, vor fi tratate în România în același mod cu asigurații români. 
Cardul european conține un set obligatoriu de informații vizibile: numele și prenumele asiguratului, codul numeric personal al asiguratului, data nașterii, data expirării cardului, codul Organizației Internaționale pentru Standardizare pentru statul membru emitent al cardului, numărul de identificare, acronimul casei de asigurări de sănătate care emite cardul și numărul cardului. Documentul este eliberat gratuit și de el pot beneficia toți cei care au asigurările medicale plătite la zi. Cheltuielile ocazionate de asistența medicală vor fi rambursate de Casa de Asigurări de Sănătate emitentă a cardului. 
Cei care vor să obțină acest card trebuie să completeze o cerere tipizată pe care o pot lua fie de la sediul instituției sau o pot descărca de pe site-ul www.casvn.ro, pe care să o depună împreună cu o copie după cartea de identitate sau după certificatul de naștere pentru copiii cu vârste de sub 14 ani, și o adeverință de asigurat care poate fi procurată tot de la sediul instituției. Cardul european este eliberat în termen de șapte zile lucrătoare de la depunerea cererii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?