Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

668 de candidaţi au contestat rezultatele la Bac


Candidații nemulțumiți de rezultatele obținute la examenul de  Bacalaureat au avut posibilitatea să depună contestații ieri, de la ora 12.00 până la ora 16.00. Potrivit oficialilor din cadrul Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea, au fost depuse, în total, 668 de contestații. Dintre acestea, cele mai multe, respectiv 278, sunt la Limba și Literatura Română. 173 de candidați au contestat notele la Matematică, iar restul de 217 la diferite materii.
Tezele vor pleca într-un alt județ în această dimineață, pentru a fi corectate, însoțite de jandarmi și o comisie de inspectori. Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat sesiunea iunie – iulie vor fi afișate vineri. Candidații care nu vor reuși să promoveze mai au o șansă tocmai în sesiunea din toamnă.
Înainte de contestații, procentul de promovare la Bac este de 58,85. O singură absolventă, de la Colegiul Cuza din Focșani, a obținut media 10. Este vorba de Măria Mănăilă. Potrivit statisticii prezentate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean înainte de contestații, din numărul total al celor care au participat la examen au fost declarați respinși 1.030 candidați, având medii peste 6 un număr de 1.473 candidați. Pe tranșe de medii, 393 de candidați au între 6 și 6,99, între 7 și 7,99 au 422 candidați, iar între 8 și 8,99 au 426 candidați. 231 de candidați au medii între 9 și 9,99, fiind înregistrată o singură medie de 10.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?