Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

GALERIE FOTO: SCANDAL la sediul Inspectoratului Şcolar


Scandal la sediul ISJ Vrancea, unde 40 de elevi ai Școlii Postliceale „Vasile Alecsandri” Focșani au anunțat că nu vor să susțină examenul final la Școala de Stat „Hippocrate”, așa cum a aprobat Ministerul Educației Naționale. Decizia ministerului, care a fost transmisă luni de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean, a fost atacată în instanță de conducerea Școlii „Vasile Alecsandri” Focșani, care a pierdut procesul. Soluția magistraților nu este definitivă. Vineri, reprezentanta unității, Constantina Negoiță, a dus dosarele absolvenților la centrul de examinare, respectând astfel decizia instanței. 
Elevii Școlii Postliceale Sanitare „Vasile Alecsandri” din Focșani au luat cu asalt, ieri, sediul Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Vrancea în semn de protest față de decizia Ministerului Educației Naționale (MEN), potrivit căreia ei vor susține examenul final la Școala Postliceală Sanitară de Stat „Hippocrate”. 
Absolvenții susțin faptul că programa școlară este diferită de la o unitate de învățământ la alta și și-ar dori să susțină examenul final acolo unde au plătit taxa școlară. „Am venit aici pentru a susține examenul final în școala în care am învățat trei ani. Vrem să susținem în unitatea în care am învățat, în care am plătit taxele, în care ne-am desfășurat cursurile zi de zi, timp de trei ani de zile. Am fost anunțați prea târziu că vom susține examenul în Școala Hippocrate și nu avem tematica să ne pregătim. Nu știu dacă mă voi înscrie la examen. Litigiul dintre cele două părți, (n.r. – de la Școala „Vasile Alecsandri”) s-a răsfrânt asupra noastră”, a spus absolventa Adriana Calu.  
Elevii spun că au aflat abia luni de această decizie, total contrară dorinței lor. Au sperat că prezența lor la sediul ISJ Vrancea, în număr atât de mare, va fi utilă în eventualitatea modificării deciziei MEN. „Noi am fost de bună credință, am mers la școală, am întocmit dosarele și să ne spună că «Voi trebuie să vă înscrieți la o altă școală!» Marți am aflat și noi am încercat să facem o acțiune în instanță, nu ni s-a dat acceptul, au spus că nu poate fi acceptată, drept pentru care trebuie să ne prezentăm acolo, adică la Școala Hippocrate. Nu știu ce voi face, probabil că nu mă voi mai înscrie. Acum ar urma să cer acordul unui alt inspectorat școlar, unei alte școli postliceale pentru a putea să-mi dau licența la anul, ceea ce înseamnă că mai mulți ne vom constitui parte civilă și vom merge mai departe”, a spus o altă absolventă. 
         Viitorii asistenți așteptați să acționeze în instanță
Conducerea Școlii Postliceale „Vasile Alecsandri”, respectiv Constantina Negoiță, a contestat în instanță decizia MEN și nu a avut câștig de cauză. Judecătorii secției de Contencios – Administrativ au respins solicitarea de anulare a ordinului MEN, soluția nefiind definitivă. 
Avocatul Adrian Ploscaru, care o reprezintă pe Constantin Negoiță, din cadrul Școlii „Vasile Alecsandri” Focșani, spune că această modificare ar fi trebuit anunțată cât mai repede posibil, având în vedere că divergențele între conducerea școlii postliceale sunt vechi de un an. „Elevii s-au înscris (pentru examen-n.r.) la Școala Vasile Alecsandri, dar există o procedură care vine și spune că în termen de 60 de zile trebuie făcută orice schimbare sau în condiții excepționale se poate să fie termenul mai mic. Dar motivul pentru care s-a făcut schimbarea, motivul fiind litigiile, nu este un motiv nou, apărut dintr-o dată, ci se cunoaște de un an de zile și ar fi trebuit să anunțe din timp”, a spus avocatul.  
Nu de aceeași părere este și Natașa Simion, reprezentanta lui Corneliu Paraschiv, din Iași, care își dispută Școala Postliceală „Vasile Alecsandri” cu Constantina Negoiță. „Pentru a fi puse toate lucrurile la punct s-a hotărât ca să nu sufere elevii, au hotărât să se mute examenul la Școala Pstliceală «Hippocrate». La toate școlile postliceale există o singură metodologie și o singură programă. Dacă profesorul nu a făcut o anumită tematică, astă înseamnă că elevul nu are vreo scuză să spună că nu va da examenul. Indiferent de locul unde se desfășoară un examen, cursanții trebuie să cunoască programa școalară. De ce să nu se susțină examenul într-o școală de stat, serioasă, în care nu vor exista suspiciuni asupra diplomelor?”, a precizat Natașa Simion. 
          Absolvenții de la „Vasile Alecsandri”, invitați la „Hippocrate”
Oficialii din cadrul ISJ s-au declarat dezamăgiți de reacția absolvenților de la Școala „Vasile Alecsandri”, în condițiile în care chiar ieri magistrații s-au exprimat în favoarea deciziei luate de MEN. Inspectorul școlar general Vasilica Zaharia i-a îndemnat pe tineri să se înscrie la examen și eventual să mai aprofundeze materia acolo unde cred că au mici scăpări. „Am fost martorii unui moment neplăcut care s-a petrecut pe holurile Inspecoratului Școlar, dar situația care a condus la acest incident este cunoscută, este un conflict generat între două fundații care dispută aceeași unitate școlară. Aceeași unitate școlară de învățământ postliceal, care are acreditare și care va susține examenul de absolvire al școlii, examen de certificare a calificării, nu licență cum susțin foarte mulți, în cadrul centrului de examen de la Școala Postliceală «Hippocrate» din Focșani, cu avizul Comisiei Naționale de examen din cadrul Ministerului Educației Naționale. Această decizie a fost contestată de către Școala «Vasile Alecsandri» la Contencios Administrativ și astăzi, (ieri n.r.), la ora 10.00, s-a judecat acest aspect, Inspectoratul Școlar având câștig de cauză în ceea ce privește justețea deciziei, care a fost transmisă unității de învățământ. În continuare, solicităm absolvenților să se înscrie și să se prezinte la examen pentru că toate conținuturile care le au în programele școlare sunt aceleași, tematicile pot să varieze doar ca și formulare, dar nu ca și conținut. În ceea ce privește variantele de subiecte, pe acestea nimeni nu trebuie să le știe”, a spus Vasilica Zaharia. 
După tot acest scandal, vineri după-amiază, Constantina Negoiță a dus dosarele a 37 de elevi la centrul de examen al Școlii Postliceale Sanitare de Stat „Hippocrate”. Luni, abolvenții vor susține prima probă a examenului. 

26 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?