Nu știu dacă există un top al pacienților cei mai demni de admirat, dar dacă un astfel de clasament ar fi întocmit, cu siguranță că diabeticii ar ocupa locurile fruntașe. Practic, viața lor depinde de o susbtanță, insulina, pe care sunt nevoiți să și-o injecteze de mai multe ori pe zi, toată viața. Tot acest mecanism este indispensabil, deoarece pancreasul pacienților suferinzi de diabet nu-și mai îndeplinește funcțiile. Cu alte cuvinte, această substanță ține loc de pancreas.
Are 63 de ani, iar de mai bine de jumătate din viața sa, este dependentă de insulină. Pe Silvia Jorăscu am întâlnit-o pe un pat de spital, în compartimentul de Diabet Zaharat și Boli de Nutriție a Spitalului Județean de Urgență Focșani. O femeie cu un chip blând, care-mi transmitea zâmbete radioase și pline de optimism. Părea în contradicție totală cu locul în care se afla, un salon dintr-un spital și într-o și mai mare contradicție cu suferința sa. De 32 de ani suferă de diabet zaharat insulino-dependent. De atunci, viața ei s-a schimbat și depinde de o substanță pe care și-o injectează singură, de patru ori pe zi, și anume insulina.
În urmă cu 32 de ani, în timp ce lucra ca și contabilă, câteva simptome i-au dat de bănuit. Oboseală permanentă, sete continuă, nevoia de a urina foarte des, așa că s-a prezentat la Spitalul Militar, unde în urma unor analize efectuate de către cadrele medicale au reieșit valori foarte mari ale glicemiei. De acolo, un medic a trimis-o la un spital din București, unde a aflat că suferă de diabet. „Am fost diagnosticată cu diabet în urmă cu 32 de ani, eram contabilă și mă tot simțeam obosită, oboseam doar cât vorbeam la telefon, îmi era tot timpul sete, urinam des, așa că m-am dus la Spitalul Militar, unde mi-am făcut niște analize și mi-a ieșit glicemia 320, foarte mare. De acolo, un medic anestezist m-a trimis la București, pentru că nu era în Vrancea secție de Diabet. Prima dată s-a crezut că e lipsă de calciu, dar la București m-au diagnosticat cu diabet”, povestește Silvia Jorăscu. Vestea a picat ca un trăsnet, mai ales că până atunci nu se știa cu probleme de sănătate. Mai mult, medicii au decis ca femeia să intre pe tratament cu insulină de la început, pentru a evita complicațiile.
Își injectează singură insulina
Primele injecții cu insulină le-a primit în spital, apoi a început să-și injecteze singură insulina. Spune că a avut noroc că în tinerețe a făcut cursuri medicale, care i-au dat curaj să-și injecteze singură insulina. „Cum m-au diagnosticat cu diabet, am trecut direct pe insulină. Prima dată mi s-a făcut în spital, la București, apoi singură. Am avut mare noroc ca după ce am terminat liceul, am făcut 2 ani cursuri de soră medicală la Crucea Roșie. Așa că am început să mă înțep singură, fie în picior, fie în abdomen”, povestește femeia în timp ce îmi arată injectoarele de insulină, dar și zona abdominală, unde nu se vede nicio urmă de înțepătură. „Pe vremuri se găsea foarte greu insulina, ne duceam în București și stăteam la cozi pe strada Ion Luca Caragiale. Și cu seringile era foarte greu, trebuie să le fierb, apoi la luam la muncă, unde le țineam în frigider. Acum, uite (scoțând o seringă cu insulină) sunt foarte moderne, iar acul este foarte foarte subțire. De aici, setez unitățile pe care le injectez. Mie nu îmi e teamă, soțului meu îi e teamă când mă vede. Sunt intradermice și nu sunt dureroase. Acum îmi injectez de patru ori pe zi. Mai greu e seara, că după fiecare doză trebuie să mănânc, și nu mi-e foame mereu”, mai povestește femeia.
.jpg)
Etichetată de colegi, care credeau că diabetul e contagios
Plină de optimism, femeia spune că a avut o viață normală. A avut mereu grijă la alimentație și să aibă seringa cu insulină la ea. Mai greu era înainte de Revoluție când nu se prea găseau alimentele care îi erau permise să le mânânce, însă acum spune că „se găsesc de toate”. „Cu diabetul se poate trăi, eu am avut o viață normală. Am avut grijă la ce să mânânc, să-mi testestez mereu glicemia și să-mi administrez insulina. Am fost plecată și în concedii și peste tot. M-am luat mereu cu treaba. Față de alții, pot spune că sunt norocoasă. Am mai avut și momente în care am simțit că nu mai pot, dar m-am ridicat. Èšin minte că seara, după doza de insulină, mai făceam hipoglicemii, iar soțul meu îmi dădea miere de albine prin somn. Am avut și stări de rău, că am probleme cu fierea, dar datorită lui Dumnezeu mi-am revenit”, mai spune Silvia Jorăscu.
Cel mai rău îi pare că la trei ani după ce aflat că are diabet a fost nevoită să se pensioneze, pentru că obosea foarte repede. Mai mult, femeia spune că, în anii cât a mai muncit, avea colege care se fereau de ea, crezând că diabetul e contagios. „Erau colege de la muncă care se fereau de mine, credeau că sunt contagioasă, că diabetul se ia”, își amintește Silvia Jorăscu. Acum, e convinsă că boala s-a transmis pe cale genetică, deoarece și sora ei a fost diagnsoticată cu diabet. Crede că și mama ei a suferit, și chiar a murit din cauza acestei boli, deși inițial a crezut că boala de rinichi a răpus-o. „Nu văd ca pe o cruce boala asta. O am și trăiesc cu ea. Să nu se sperie nimeni de diabet, pentru că dacă te îngrijești, duci mult și bine boala asta. Cred ca s-a transmis genetic, pentru că și sora mea a fost diagnosticată cu boala asta, la mult timp după mine și cred că și mama a avut-o”, mai spune femeia. Știe că diabetul aduce de la sine diferite complicații, de care e pregătită. Cu credință în Dumnezeu și în forțele proprii, Silvia Jorăscu știe că totul va fi bine și că va avea în continuare o viață normală.
Mii de vrânceni, diagnosticați cu diabet
În Vrancea sunt peste 10 mii de persoane bolnave de diabet, dintre care peste 60 sunt copii. Medicii spun că în recunoașterea diabetului există o triadă simptomatică devenită, între timp, clasică. Este vorba despre polidipsie (senzația exagerată de sete), polifagie (nevoia de a mânca exagerat de mult) și poliurie (nevoia de a urina mult și la intervale scurte de timp). În ciuda faptului că mănâncă foarte mult, persoana afectată de diabet de tip I (insulino-dependent) slăbește vizibil într-o perioadă scurtă de timp, fără a face eforturi exagerate. „Imediat ce observăm astfel de simptome, trebuie să ne prezentăm la medic. De multe ori, diabetul are și manifestări foarte discrete, care nici nu dau de bănuit. Cu cât venim mai repede la doctor, cu atât cresc șansele ca insulina să fie amânată chiar și cu câțiva ani. Descoperit la debut, diabetul poate fi ținut o vreme sub control doar cu un regim alimentar dietetic și echilibrat”, spun medicii.
