Zilele trecute, fetița mea s-a întâlnit la locul de joacă din Grădina Publică, cu un coleg de grădiniță. Colegul de grădiniță se juca deja cu un băiețel, care avea în mână două scândurele. Au început să alerge toți trei și inițial am zâmbit la joaca lor. Numai că zâmbetul mi-a dispărut când am văzut că băiețelul cu tricou galben a început să-mi lovească fetița cu acele scândurele, prima dată mai încet, apoi din ce în ce mai tare și, în ciuda apelului meu de a se juca frumos, nu înceta. M-am uitat în jur sperând să văd un părinte, un bunic, o bonă, dar nimeni nu intervenea. Băiatul care urla și alerga non-stop a sfârșit prin a o lovi și a o împinge pe fetiță, care a căzut, speriată de gestul băiețelului căruia nu-i făcuse nimic. Am văzut-o în cele din urmă și pe mama lui, care văzuse această ultimă scenă și care, cu un copil mai mic în brațe, l-a urecheat pe cel mare și i-a dat două palme la fund.
O colegă povestea, tot zilele trecute, că nu știe ce să facă pentru că băiețelul ei nu vrea să mai meargă la grădiniță din cauza unui copil cu vreun an mai mare, care spune că el e șeful și îl terorizează pur și simplu pe al ei, luându-i jucăriile și forțându-l să facă diverse lucruri. „Eu l-am învățat pe al meu să spună te rog, mulțumesc, să nu ia jucăriile altor copii și uite ce pățește. Pare un bleg în comparație cu ceilalți, care sunt lăsați să facă ce vor. De-acum, îi zic și eu când îi ia unul jucăria, să o ia înapoi, dacă îl lovește unul, să lovească și el. Păi, ce să-i fac, să-l las prostul clasei?”, spunea colega, clar supărată pe situație, dar care, sunt sigură, își va educa totuși în continuare copilul să spună te rog, îmi dai voie, mulțumesc.
Cu aceste dileme se confruntă probabil toți părinții care vor să-și educe copiii, nu să-i lase să crească așa cum dă Domnu’. Problema e că sunt foarte, foarte, mult prea mulți părinți pentru care educația copiilor este o noțiune necunoscută, așa că cei care sunt educați, care cer voie, care nu îmbrâncesc, nu lovesc, nu jignesc, nu râd de alții, sunt luați de fraieri. Societatea copiilor reflectă tinerețea societății umane, atunci când instinctele nu sunt reprimate de constrângerile inerente vârstei adulte, iar manifestările nu sunt condiționate de interese, legi, datorii, ierarhii, etc. Primul episod din serialul „Jurnal de mamă” a relatat un moment în care mai multe fete au hărțuit-o pur și simplu pe fetița mea, cu vreo trei ani mai mică decât ele, în timp ce mamele lor scuipau semințe la umbră și nu cumva să-și urnească fundurile și să le explice progeniturilor că nu e bine ce fac.
Åži când vezi tu, părinte de copil educat, că istoria se repetă, ce faci? Îi spui să întoarcă permanent și celălalt obraz, până i se umflă, până se învinețește sau îl lași și pe el să-și manifeste instinctele, să facă parte din haita care-și stabilește membrii alfa și omega? Căci, dacă stai bine și te gândești, dacă te uiți în jur, nu oamenii cu bun simț, nu cei manierați, educați, blânzi și buni par să aibă succes în viață, ci tocmai opușii lor.
Dumneavoastră ce ziceți, stimați cititori?
