Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Amenzi pentru cei care nu au depus declaraţia de venit


Fiscul vrâncean va trimite notificări vrâncenilor care nu au depus la termenul din 26 mai toate declarațiile aferente veniturilor obținute în 2013. Este vorba despre formularele 200 „Declarație privind veniturile realizate din România”, 201 „Declarație privind veniturile realizate din străinătate”, 220 „Declarație privind venitul estimat/norma de venit”, 221 „Declarație privind veniturile din activități agricole impuse pe norme de venit” și 230 „Cerere privind destinația sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual și deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ”. 
 Cei care nu au depus în termen aceste declarații riscă sancțiuni care pot ajunge și până la 500 lei. „Prezentarea într-un termen cât mai scurt va diminua impactul negativ produs prin aplicarea sanțiunilor”, spun reprezentanții Fiscului. Dincolo de amenda care trebuie plătită, vrâncenii care nu au depus încă aceste declarații trebuie să știe că fiscul poate calcula din oficiu sumele care trebuie plătite către bugetul general consolidat. „Impunerea se face în baza informațiilor deținute de organul fiscal, iar în cazul în care veniturile au fost superioare celor aferente anului 2013 va rezulta o sumă mai mare de plată în anul 2014. Facem precizarea că, în situația în care contribuabilii nu se prezintă în termen de 60 de zile de la emiterii deciziei de impunere din oficiu pentru a depune declarațiile fiscale, sumele stabilite sunt definitive, sub rezerva verificării ulterioare de către organul fiscal”, au afirmat reprezentanții Direcției Regionale a Finanțelor Publice Galați. 
 Aceștia au anunțat că, până la 26 mai, au fost depuse declarațiile 200 de 7.423 vrânceni, alți 3.666 au depus formularul 220, iar 23.249 vrânceni au depus declarația 230. Nu în ultimul rând, 2.374 de vrânceni au declarat venituri din activități agricole prin formularul 221, iar 33 au anunțat Fiscul că au obținut venituri din străinătate și au depus formularul 201.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?