Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

GALERIE FOTO: Mănăstirea Trotușanu şi Pensiunea Leonardo, exemple de succes în accesarea fondurilor europene


Mănăstirea Trotușanu de la Movilița este singura unitate de cult din țară care a accesat fonduri europene pentru împădurirea terenurilor agricole. Chiar dacă valoarea proiectului nu este foarte mare, circa 19 mii euro, conducerea mănăstirii a reușit să fie unul dintre cei cinci beneficiari in România ai măsurii 221-Prima împădurire a terenurilor agricole. Cu ajutorul fondurilor europene, la Trotușanu nu va mai fi o mănăstire între vii ci „o mănăstire în pădure”. Pensiunea Leonardo de la ieșirea din Bolotești a fost prima investiție în infrastructura de turism realizată în Vrancea prin PNDR. Proiectul are o valoare de peste patru sute de mii de euro, din care jumătate este finanțare europeană nerambursabilă.
 Mănăstirea Trotușanu va fi înconjurată de patru hectare de pădure plantată cu ajutorul fondurilor europene. Mănăstirea de la Movilița este singura unitate de cult din Vrancea și din România care a accesat fonduri europene pentru împădurire. Peste 88 mii lei, adică 19 mii euro, a obținut mănăstirea pentru un proiect pe măsura 221- Prima împădurire a terenurilor agricole. Banii sunt folosiți pentru împădurirea a peste patru hectare de teren cu zece specii de arbori și arborete. 
 Preotul duhovnic Filaret Urse spune că proiectul a demarat de la un trup de pădure cu stejari seculari situați lângă mănăstire. „Pădurea stareței”, cum a fost numită, are stejari falnici cu vechime între 100 și chiar 400 de ani. Este un loc potrivit pentru o slujbă în perioada verii, când ar urma să fie amenajat un mic altar de vară. Părintele povestește cum acest proiect a fost aprobat inițial de Înalt Prea Sfințitul Epifanie. La început, pădurea trebuia să fie doar de nuci însă pe parcurs s-a renunțat la această idee, iar oficialii bisericii au preferat frumusețea locului și au ales să planteze o pădure frumoasă, cu stejari, goruni, tei. De mare ajutor au fost banii europeni. Proiectul de 19 mii euro ajută mănăstirea să realizeze această pădure de peste patru hectare. „Inițial am auzit de la pelerini că OJPDRP are campanii de promovare a acestor fonduri pentru împădurirea terenurilor agricole, de care noi eram interesați. Nu doream să mai fie o mănăstire între vii ci o mănăstire în pădure. Am reușit încă din decembrie 2011, din sesiunea a patra, să fim cuprinși și noi în acest demers pentru ca pe cele peste patru hectare să avem plantați cireși, stejar, păducel, porumbar, lemn câinesc, frasin, tei, jugastru și carpen. Sunt cam zece specii de copaci și arbuști”, povestește preotul duhovnic, precizând că ulterior vor fi amenjate alei din piatră în pădure. 
 Nu a fost ușor deoarece este o zonă fără apă, iar rădăcinile viței de vie ajung și la o sută de metri. Cu fonduri proprii s-a reușit defrișarea viei și realizarea arăturii. Apoi a urmat operațiunea de plantare. Pierderile au fost imense în primul an, când s-au folosit puieți aduși din zona de munte. S-a ajuns chiar la pierderi de 80% pe un rând. Ulterior au fost aduși puieți de la pepiniera Dumbrăvița care s-au adaptat mai bine și, cu ajutorul ploilor din aceaastă primăvară, pădurea începe să prindă contur. „Ne-a fost mai greu la început, trecând de anul întâi de înființare, întreținere. Au fost și pierderi foarte mari, dar acum lucrurile sunt bune”, adaugă preotul. Acesta a povestit cum după primul an au luat la pas fiecare palmă de pământ de pe cele peste patru hectare pentru a supraveghea fiecare puiet. „Un an de zile am pregătit terenul. Am defrișat, am arat. Pe cheltuiala mănăstirii. Totul s-a făcut manual și ecologic”, spune preotul Filaret. 
 Conducerea mănăstirii Trotușanu are gânduri mari pentru anii următori. Deja aici a fost amenajat un muzeu, care a fost deschis în urmă cu câteva luni, iar credincioșii care vin la mănăstire vor putea vedea obiecte din patrimoniul național bisericesc vechi de câteva sute de ani. De asemenea, sunt aduse moaște ale Sfinților Mucenici de la Mănăstirea Sfânta Sava. Este o nouă etapă în istoria bisericii ortodoxe în care se va pune accent pe aspectul social, filantropic. „Viitorul este al deschiderii către societate. Trăim clipe în care este nevoie de deschidere unii către ceilalți”, spune preotul Filaret. 
 Mănăstirea Trotușanu este una dintre cele mai vechi din Vrancea. A fost menționată într-o diată din anul 1676, în care Mitropolitul Teodosie al II-lea al Moldovei amintește de „Schitul Trotușanu”. În perioada comunistă, schitul a fost desființat în anul 1959, fiind redeschis, ca mănăstire de maici, în 1990. 
        Prima pensiune dinVrancea realizată prin PNDR
 Pensiunea Leonardo de la ieșirea din Bolotești a fost prima investiție în infrastructura de turism realizată în Vrancea prin PNDR. Proiectul are o valoare de peste patru sute de mii de euro, din care jumătate este finanțare europeană nerambursabilă. Derulat prin măsura 313-Încurajarea activităților turistice, proiectul pensiunii Leonardo a fost implementat de firma Felimir condusă de Iulian Sîchin. „Suntem din Bolotești și am vrut să facem ceva aici. Am avut acest teren și am implementat acest proiect„, a spus Iulian Sîchin. Proiectul tinerilor este ambițios pentru că perioada economică este dificilă. De altfel, majoritatea clienților care trec pragul pensiunii în cursul săptămânii sunt în interes de serviciu. Doar la sfârșit de săptămână crește numărul de turiști care vin în Munții Vrancei. „Merge bine pentru că ne ocupăm personal de pensiune”, a spus Iulian Sîchin. Pensiunea Leonardo are zece camere cochete unde turistul primește toate serviciile de care are nevoie. Iar prețurile sunt mai mult decât rezonabile la 90 lei pentru o cameră. Turiștii au la dispoziție baie proprie cu cabină de duș, aer condiționat, cablu TV, internet gratuit – WiFi, balcon, parcare și room service.
        Promovare pentru afacerile de succes cu fonduri europene
 Proiectele de succes realizate cu fonduri europene în Vrancea sunt promovate în această săptămână în cadrul unei campanii de informare derulată de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Campania se va derula până în august, sub denumirea „Rețeaua Națională a Multiplicatorilor de Informații despre PNDR”, și are ca slogan „Împreună creștem satul românesc”. Este a doua caravană care are loc în Vrancea. Pe lista proiectelor vizitate în această săptămână se află investiția derulată de primăria Gologanu prin care au fost realizate stația de epurare, rețele colectoare, canalizare á¹£i au fost modernizate străzile din interiorul comunei. Un alt proiect este cel de modernizare și retehnologizare a amenajării de irigații la firma Gabana Ferm. Ultima vizită are loc la Cârligele, la proiectul cramei realizate de societatea Arta Vinului. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?