Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Cursuri DELF pentru elevii de gimnaziu, la Şcoala „Duiliu Zamfirescu“


Elevii de gimnaziu, din întreg județul, pot aprofunda studierea limbii franceze în vederea obținerii certificatelor A1 și A2, în cadrul cursurilor de pregătire DELF Junior, puse la dispoziție prin Institutul Francez de la Iași.  Pregătirea se face la Åžcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu” din Focșani, iar înscrierile încep săptămâna viitoare.  
Sesiunea de pregătire a școlarilor în tainele limbii franceze urmează să se desfășoare în perioada iunie-octombrie, iar pe 15 noiembrie va avea loc examenul final, la Colegiul Național „Unirea”. Pe lângă faptul că se specializează în tainele limbii franceze, cursanții beneficiază și de abonament gratuit, pentru un an, la mediateca Institutului Francez de la Iași. La absolvire, școlarii primesc diplome care atestă cunoașterea limbii franceze. 
Mai mult, diplomele sunt utile și elevilor care optează la liceu pentru o clasă bilingvă, dar și tuturor celorlalți absolvenți de clasa a VIII-a care, în viitorul apropiat, vor fi admiși la liceu în baza noilor prevederi ale legii educației. Aceasta prevede introducerea, în anii următori, a portofoliului educațional al elevului între criteriile de admitere la liceu. 
Certificatele sunt valabile pe viață, iar diplomele DELF sunt recunoscute internațional, atât pentru studiile universitare în spațiul francofon, cât și în viitoarea carieră. Costul acestor cursuri este de 400 de lei, care vor fi plătiți direct la institutul francez, prin mandat poștal sau prin cont bancar. „S-a dorit organizarea acestor cursuri la Focșani și pentru elevii de gimnaziu deoarece erau foarte mulți copii care susțineau aceste examene în alte județe. Institutul Francez din Iași a venit cu propunerea, iar noi am acceptat. Înscrierile vor începe de săptămâna viitoare”, a menționat profesoara Roxana Stoian, care se ocupă de acest proiect, organizat în cadrul Åžcolii ,,Duiliu Zamfirescu”. 
Cei care sunt interesați pot cere mai multe informații la adresa de email: stoian_roxana_mihaela@yahoo.com.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?