Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638
Ediția: Vineri 31 Mai 2024. Nr. 6638

Copiii stranierilor pot fi înscrişi în clasa pregătitoare


   Copiii crescuți în străinătate, dar și cei cu cerințe educaționale speciale, ce nu au fost înscriși în clasa pregătitoare, pot fi introduși în baza de date până la începutul noului an școlar. Chiar dacă etapele de înscriere în clasa pregătitoare s-au finalizat, toți copiii au dreptul la educație, astfel ca înscrierile vor continua. De asemenea, pot fi înscriși și copiii care din diferite motive nu au fost înmatriculați în clasa pregătitoare în intervalul stabilit.
   Tot ce trebuie să facă părinții aflați într-una din aceste situații este să se prezinte la unitatea de învățământ de circumscripție. „Părintele trebuie să facă o cerere către școala de circumscripție, unde va da datele copilului și CNP-ul. Părinții vor spune și motivul pentru care nu au înscris copilul la școală și au amânat acest lucru. Åžcoala înaintează la Inspectoratul Åžcolar o adresă, iar Inspectoratul solicită Ministerului Educației introducerea copiilor în baza de date. Prin solicitare, orice copil va fi cuprins în baza de date. Dacă școala nu mai are loc, se vor suplimenta, iar acolo unde vor fi foarte multe solicitări, se poate înființa chiar și un post didactic”, a spus inspectoarea Silvia Chelariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Åžcolar Județean Vrancea.
   Părinții își pot înscrie copiii în clasa pregătitoare până la începutul anului școlar. În clasele pregătitoare au fost înscriși, până în prezent, peste 2 mii de copii.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?