Mi-am pus în gând de mai bine de o lună să plec la Iași pentru că, nu știu de ce, dar îmi doream foarte mult să particip la ceremonia de beatificare a episcopului martir Anton Durcovici. Sincer vorbind, până acum câteva zile nu știam nimic de el. Aproape că îmi era greu să înțeleg cât de mult poate însemna pentru cineva apărarea credinței sale și că aceasta poate duce chiar până la sacrificiul suprem. Oricum, a trecut destul de repede timpul până la ziua cea mare, cea în care aveam să fiu în Iași, alături de oameni de aceeași religie ca și mine, catolică. Mi-am pregătit bagajul cu o zi înainte, un rucsac mic în care am îndesat trei sandwich-uri, o sticlă de apă, niște covrigi dar și aparatul foto. Apoi am adormit repede pentru că știam că a doua zi urma să mă trezesc foarte devreme. La 4.00 dimineața sună alarma. Mă ridic grăbită, mă pregătesc în câteva zeci de minute și mă proptesc în stradă în așteptarea taxiului care avea să mă ducă la Biserica Catolică „Sfinții Petru și Paul” din Focșani. Acolo oamenii așteptau la fel de entuziasmați ca și mine, plecarea autocarului. După câteva minute bune de așteptare suntem chemați să urcăm. Ne ocupăm cu toții liniștiți locurile și iată că aici începe călătoria mea.
Parohul Paul Budău dă îndemnul de a spune Rozariul, o rugăciune adresată Fecioarei Maria. Drumul până la Iași a durat aproximativ trei ore. Orașul mare ni se deschide în fața ochilor luminos și plin de farmec. Cu toții parcă nu ne mai săturam uitându-ne pe geam și admirând oamenii, locurile, totul ne fascina. Emoția că vom ajunge la ceremonia de beatificare era tot mai mare cu cât ne apropiam de stadionul „Emil Alexandrescu” din Copou, locația unde avea să se desfășoare evenimentul. Pentru mine cred că a fost prima dată când am intrat pe un stadion. Sute de oameni erau în fața și în spatele meu așteptând să intre. O doamnă agent de Poliție Locală mi-a făcut sumar o percheziție apoi am deschis ochii în stadion. Mii și mii de chipuri necunoscute mi-au umplut ochii. Nu știam unde să mă uit, ce să fac mai întâi așa că preț de câteva secunde am rămas în loc și am admirat totul. Apoi mi-am găsit locul în tribună și așteptam să înceapă.
Nu mai văzusem niciodată atâta lume. Bătrâni, femei de la țară îmbrăcate în catrință și ie, suferinzi care au ignorat durerea de fericire că pot fi acolo dar și mame cu copii. Fiecare avea locul său. Mi se părea că toți erau fericiți, toți îți zâmbeau iar ca un paradox, pe un stadion simțeam cum domnește pacea. Ceremonia de beatificare a episcopului Anton Durcovici a început în jurul orei 11.00, slujba fiind oficiată de mai mulți episcopi, dar și de cardinalul Angelo Amato, trimis al Papei Francisc. În timpul slujbei, episcopul martir a fost proclamat oficial ,,Fericit”, iar oficialul de la Vatican a citit decretul semnat de Papa Francisc. La final ne-am adunat o parte din grupul nostru și ne-am îndreptat pentru o scurtă plimbare prin centrul orașului. În drum spre casă, cu toții eram fericiți, am început să povestim și să împărtășim din experiența trăită. Am avut parte de o zi frumoasă cu soare însă în drum spre casă, între Vaslui și Bârlad a început o ploaie care s-a oprit, iar după, pe cer a apărut un curcubeu. Am gândit eu că este un semn de bine de la Dumnezeu… La sosire în Focșani deja îmi părea rău. Simțeam că această călătorie a fost prea scurtă. M-am despărțit cu greu de autocar și de grupul meu însă primul meu gând a fost că ,,Vreau să vin din nou în Iași!”.
Am învățat multe din călătoria asta. Am învățat ce frumoasă este unitatea, ce bine mă simt între oameni care împărtășesc aceleași valori spirituale cu mine și am redescoperit Iașiul, orașul de care mă îndrăgostisem în urmă cu mulți ani, în timpul facultății, dar care nu mi-a ieșit nici acum din inimă.
Dar cel mai important lucru care l-am învățat a fost că nimic nu e mai important pe lume decât Dumnezeu. Åži dacă episcopul Anton Durcovici și-a sacrificat viața pentru credința sa, eu de ce nu aș putea să îmi sacrific măcar câteva clipe din timpul meu pentru a mă gândi la Dumnezeu și a-i mulțumi că exist?
