Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

GALERIE FOTO:Focşănenii și-au spus părerea despre tânăra generaţie


Focșănenii au fost luați la întrebări aseară, cu privire la schimbările și sfaturile pe care le-ar avea pentru tânăra generație, în cadrul proiectului internațional „Mesaj pentru tânărul de astăzi”. Astfel, adulții aflați în Piața „Unirii” au completat un mic chestionar, în care și-au prezentat punctul de vedere la adresa tinerilor sau sfaturile, ocazie cu care au și interacționat cu reprezentanți ai Consiliului Județean al Elevilor. 
Deși pare surprinzător, mulți adulți din Focșani consideră că ei ar fi cei care ar avea multe de învățat de la tânăra generație. Focșănenii speră la o mai mare implicare din partea tinerilor în viața socială, care, cred ei, pot schimba România în bine și pot reforma clasa politică. De altfel, îndemnul de a merge la vot și a se implica activ în viața societății a stat pe buzele multor vrânceni care au completat acest chestionar. „Tinerii ar trebui să ne schimbe pe noi, iar sfatul pe care l-am dat este să boicoteze clasa politică actuală, pe toți, și să iasă la vot, să-și facă datoria de cetățeni, mă refer la cei de 17-18 ani”, a spus Florin Cristea, unul dintre cei care au răspuns afirmativ la chemarea reprezentanților Consiliului Județean al Elevilor Vrancea. 
De asemenea, tinerii au mai fost sfătuiți să fie mai atenți la tot ceea ce se întâmplă în jurul lor. „Tinerii să fie mult mai atenți la ceea ce îi înconjoară, la riscurile care apar în viața aceasta, care este plină de probleme. Ei în general privesc cu ușurință totul, având în vedere vârsta, dar să se gândească mult mai bine la viitoarul lor. Am și eu copii și ca fiecare părinte, le doresc tuturor copiilor să le fie mai bine”, a spus și Adriana Ghemuleț. 
Consiliul Județean al Elevilor Vrancea este partener în proiectul internațional „Mesaj pentru tânărul de astăzi”. Acțiunea a fost organizată ieri în 14 orașe din România și în Cernăuți, din Ucraina, și are ca scop responsabilizarea tinerilor și redarea încrederii în puterile lor. Până la finele anului, toate fotografiile surprinse în cadrul proiectului vor fi incluse într-un catalog, iar o echipă de reputați cercetători, prieteni și parteneri ai Asociației Tinerilor pentru România, coordonatori ai acestui proiect, vor elabora un studiu, atât cantitativ cât și calitativ, cu privire la mesajele transmise pentru tinerii de azi. „Noi am fost la adulții prezenți în Piața Unirii și i-am întrebat ce mesaj ar avea ei pentru tânărul de astăzi și am făcut și fotografii. Declarațiile vor fi strânse la nivel național și se va face un sondaj pentru a diminua divergențele dintre generații”, a spus Alexandra Teodora Pleșa Pătrășcan, vicepreședinta Consiliului Județean al Elevilor Vrancea. 
Proiectul internațional „Mesaj pentru tânărul de astăzi” este inițiat și susținut de Asociația Tinerilor pentru România, o organizație non-guvernamentală, înființată în 2013, care are ca obiective majore promovarea tinerilor în mediul social, economic și educațional, precum și responsabilizarea acestora cu privire la viața și rolul pe care îl au în familie, școală și societate. Detalii suplimentare despre acest proiect sunt disponibile pe pagina de Facebook www.atpr.org/fb. La aceeași adresă vor fi postate detalii și imagini de la acțiunile organizate în țară.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?