Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

FOTO: Pentru un viitor verde la Școala Jitia

Cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Jitia desfășoară în această perioadă o serie de activități dedicate protejării mediului, incluse  în cadrul concursului ,,Viitorul Verde”. Conform datelor furnizate de profesorul Fănel Crucean, directorul unității de învățământ, activitățile au cuprins o serie de prezentări și realizarea unui panou pentru înțelegerea necesității și avantajelor reciclării, instalarea de coșuri în toate clasele gimnaziale pentru colectarea selectivă a deșeurilor și realizarea unui concurs  între clase intitulat ,,Recicleaza inteligent”. Acțiunile au continuat cu o campanie de plantare de puieți de salcâm sub egida ,,Un elev-un copac”, având drept scop înțelegerea importanței pădurii în cadrul mediului și stabilizarea unei alunecări de teren de pe terasa râului Râmnicu Sărat. „Mulțumim pe această cale cadrelor didactice inimoase  și elevilor implicați, Primăriei Jitia și Direcției Silvice Focșani pentru sprijinul acordat. Acțiunile vor continua cu o campanie de ecologizare în localitatea Jitia și în satele componente, dar și cu alte campanii de plantare cu arbori ornamentali și flori  la structurile subordonate Școlii Jitia”, a precizat Fănel Crucean, directorul unității de învățământ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?