Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

GALERIE FOTO:Saloane moderne în Secția de Chirurgie și Ortopedie Infantilă


Micii pacienți care vor fi internați în secția de Chirurgie și Ortopedie Infantilă a Spitalului Județean de Urgență Focșani vor beneficia de condiții moderne pe toată durata spitalizării. Două saloane din cadrul secției au fost renovate cu fonduri alocate de Clubul Rotary Varana Focșani. Acțiunea de binefacere face parte din proiectul „Împreună putem schimba vieți”, iar costul investiției a fost de 75 mii lei, banii provenind de la balul de caritate organizat anul trecut.  
 Ieri, cele două saloane au fost inaugurate oficial, în prezența membrilor Clubului Rotary și a cadrelor medicale din spital. În cadrul celor două saloane a fost înlocuită complet tâmplăria, a fost montat tapet și covoare antibacteriene, paturile vechi au fost înlocuite cu douăsprezece paturi moderne, dotate cu noptiere și suport pentru perfuzii. De asemenea, au fost reabilitate complet instalațiile electrică, termică și sanitară. „Ne face plăcere să predăm cele două saloane conducerii spitalului. S-a finalizat proiectul început în iarna anului trecut, cel mai mare proiect din anul rotarian 2013-2014, pentru care mulțumim și sponsorilor Artifex, Pandora, Tricoton Junior, Premium Porc și trupei Provincialii. De asemenea, în realizarea acestui proiect am avut sprijin din partea conducerii spitalului. Sperăm să fie folosite cu plăcere”, a declarat Dorinel Modreanu, președintele clubului Rotary Varana Focșani. 
  Conducerea Spitalului Județean le-a mulțumit celor de la Rotary pentru investiția făcută în cadrul Secției de Chirurgie și Ortopedie Infantilă. „Vă mulțumesc că existați. De un an și ceva de când sunt eu în spital, s-au întâmplat destule, dar cu dumneavoastră a fost ceva deosebit. Faceți lucruri bune și frumoase pentru pacienți și, mai ales, pentru copii. Anul trecut a fost finalizat proiectul la Pediatrie, cu cele 4 saloane, acum acest proiect cu 2 saloane. Celelalte două saloane le-am schimbat paturile cu donațiile primite de la fundația din Olanda. Vă mulțumim din suflet pentru tot ce ați făcut pentru noi și să dea Dumnezeu să vă țină obiceiul”, a spus managerul Spitalului Județean, Constantin Mîndrilă. 
  Șeful Secției de Chirurgie și Ortopedie Infantilă, medicul Costică Bîra, a precizat că a așteptat acest moment de zeci de ani, mai ales că secția nu arăta deloc bine. „Aștept acest moment de când am venit în Spitalul Județean, de 35 de ani, fiindcă erau aceleași paturi, aceiași pereți, aceeași dușumea. Din noptiere curgea rugina. Am profitat de prietenia cu mare parte din membrii clubului Rotary, i-am adus la fața locului, au văzut despre ce este vorba și s-au implicat cu toată dragostea în acest proiect. Vă mulțumesc din suflet pentru ajutorul acordat”, a spus  medicul Costică Bîra. 
 În ultimii doi ani, reprezentanții Clubului Rotary și-au îndreptat atenția de mai multe ori spre cei mai mici dintre pacienții Spitalului Județean de Urgență Focșani. Astfel, au fost reabilitate patru saloane din cadrul Secției de Pediatrie și o sală de nașteri. 

Articolul precedent
Articolul următor

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?