Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Asistentele medicale ies la pensie la 60 de ani. Asistenţii la 62


Spitalele vrâncene riscă să rămână fără zeci de asistenți medicali. Pe 24 aprilie a fost publicat în Monitorul Oficial un ordin, potrivit căruia asistentele medicale vor ieși la pensie de la 60 de ani, iar asistenții de la 62 de ani. Totodată, a fost abrogat articolul care permitea pensionarea anticipată a celor care aveau stagiul complet de cotizare, dar nu aveau vârsta necesară. 
În urma acestei schimbări, zeci de asistenți medicali din sistemul sanitar vrâncean vor ieși la pensie. Cei mai mulți asistenți aflați în această situație lucrează, în prezent, la Spitalul Județean de Urgență Focșani. Aproxmativ 60 de asistenți medicali din cea mai mare unitate medicală din județ au peste 60 de ani. Managerul unității, Constantin Mîndrilă, spune că, săptămâna viitoare, consiliul director al Spitalul Județean se va întruni pentru a discuta acest aspect și pentru a stabili măsurile ce vor fi luate. „Zilele acestea vom face o analiză pentru ca săptămâna viitoare să se întrunească Comitetul Director pentru a stabili cu exactitate care sunt persoanele care pot fi pensionate. Inclusiv cu cei care vor ieși la pensie, vom fi în normativ în ceea ce privește personalul”, a precizat Mîndrilă.
La celelalte spitale din județ, numărul celor care vor fi pensionați este mult mai mic. Cu toate acestea, la Spitalul din Panciu situația nu este tocmai roz, deoarece cei trei asistenți medicali care ar trebui să iasă la pensie sunt din cadrul aceleași secții. „Noi avem trei asistenți medicali care trebuie să iasă la pensie conform modificării, problema este că toți sunt de la Maternitate și nu știu ce e de făcut. Vom analiza situația, pentru că nu putem funcționa doar cu 2 asistenți în Maternitate„, spune Nicolai Mărăscu, șeful Spitalului Panciu.  
La Spitalul din Vidra, managerul Lăcrămioara David spune că nu sunt probleme, deoarece cei doi asistenți medicali vizați de noile modificări legislative inteționau oricum să se pensioneze. Aceeași situație este și la Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni, unde un asistent medical de laborator va fi pensionat. „Noi avem un asistent medical care are deja decizia de pensionare. În schimb, știu că în limita bugetului acordat de către Casa de Asigurări de Sănătate, vom putea face angajări, așa că după ce vom semna contractul, în iunie, postul va fi scos la concurs”, dă asigurări managerul Costel Negoescu. 
Singurul spital în care nu vor fi pensionări este Spitalul Municipal din Adjud. Managerul Gheorghe Bercea susține că nu are angajați care au peste 60 de ani. 
Cea mai mare problemă este că spitalele nu pot înlocui pensionarii cu asistenți medicali tineri, posturile fiind blocate. Potrivit unei decizii a Guvernului Boc, la 7 oameni plecați din sistem, se poate angaja unul. 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?