Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

O nouă serie de controale în spitale


Spitalele din județ vor fi verificate, în perioada imediat următoare, de echipe de control din județ. Inspectorii de la Direcția de Sănătate Publică Vrancea vor organiza o nouă rundă de controale în unitățile sanitare cu paturi în perioada 5 – 31 mai, fiind vizate condițiile igienico-sanitare. Verificările de luna aceasta vin ca urmare a celor efectuate în luna martie, care au fost efectuate la cererea Ministerului Sănătății.
În cadrul acestei acțiuni de control se va verifica dacă au fost remediate neregulile identificate în luna martie. „Acțiunea de reverificare a spitalelor are rolul de a vedea dacă au fost remediate neregulile depistate în luna martie, mai exact pe cele care au fost date planuri de conformate pe termen scurt. Dacă se vor descoperi din nou (neregulile-n.r.), vor fi aplicate sancțiuni”, spun reprezentanții DSP Vrancea. 
În luna martie, spitalele din Vidra, Adjud, Panciu și Dumbrăveni au fost controlate de inspectorii DSP Vrancea, iar Spitalul Județean de Urgență Focșani de o echipă de la DSP Iași. Acum, toate unitățile spitalicești vor fi controlate de inspectorii vrânceni. În urma controalelor din martie, inspectorii vrânceni au găsit nereguli în ceea ce privește respectarea unor circuite funcționale, la unele spații de depozitare, în sensul că acestea nu erau conforme legii. Potrivit reprezentanților DSP, circuitele nu au putut fi reorganizate din lipsă de fonduri. Din aceste motive, au fost date planuri de conformare. În ceea ce privește controlul efectuat la Spitalul Județean, inspectorii de la Iași au constatat, printre altele, că unitatea are nevoie de reparații capitale. În urma verificărilor, au fost date doar avertismente. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?