Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

GALERIE FOTO:Trotuarul şi canalizarea nu au ajuns la toate casele. Bălţile da


Un cititor ne-a sesizat o situație întâlnită pe strada Dâmbovița din cartierul Mândrești, aflat în pline lucrări de refacere a infrastructurii urbane. Pe această stradă, inclusă în proiectul cofinanțat din fonduri europene Plan Integrat de Dezvoltare Urbană, au fost realizate trotuare noi și urmează să fie realizată și baza drumului și turnat covor asfaltic. Ultimele case însă, care dau în câmp, nu mai au trotuar, acesta oprindu-se la mijlocul gardului uneia dintre ele. Nici canalizarea se pare că nu a mai ajuns la ultimele cinci case de pe această stradă. „Iată implicarea și priceperea proiectantului. Trotuarul de oprește la mijlocul gardului fără să mai meargă și la ultima casă, iar canalizarea nu a mai ajuns la ultimele 5 case deoarece oficial „nu a fost tehnic posibil”, neoficial se pare că proiectantul nu prea a văzut terenul și a stat la căldurică în birou, stabilind o distanță în metri a lungimii, executantul când a terminat metrii, a oprit lucrul. Totul e de genul lasă așa că merge așa! Noi sperăm că vor duce lucrările la bun sfârșit, măcar de noroi să scăpăm”, ne-a scris Matei Dragomir, din Mândrești.
 Explicația autorităților locale pentru această situație este aceea că proiectele finanțate cu fonduri europene au o sumă maximă de finanțare, care acoperă lucrări pe o anumită suprafață, de la care proiectanții și constructorii nu se pot abate. Reprezentanții municipalității ne-au transmis că străzile care nu au fost prinse pentru realizarea rețelei de canalizare în prima etapă vor intra în cea de-a doua etapă a proiectului, care se va desfășura în anii următori. Întrucât, inițial, proiectul a fost realizat pentru tot cartierul Mândrești, dar ulterior, finanțarea primită nu a fost suficientă, a fost necesară ajustarea lucrărilor în funcție de finanțare. În ceea ce privește capetele de stradă care au rămas fără trotuare, reprezentanții Primăriei ne-au declarat că trotuarele vor fi realizate, în completare, din bugetul local, de Direcția de Dezvoltare Servicii Publice din cadrul Primăriei Focșani, după finalizarea lucrărilor actuale. 
 Primarul municipiului Focșani ne-a spus că această situație este cauzată de faptul că proiectele pentru apă și canalizare, pe de o parte, și pentru reabilitarea străzilor și trotuarelor, pe de altă parte, au fost întocmite în urmă cu mai mulți ani, în perioada 2006-2007 și 2009, când este foarte posibil ca acele case de la capătul străzii să nu fi fost construite. „Când au fost făcute proiectele, în anii 2006-2007, nu erau construite acele case acolo, proiectul este la nivelul situației existente la momentul respectiv, a mai trecut timp până când proiectul a fost implementat. Dacă au fost construite case după, noi nu mai puteam interveni asupra proiectului inițial. Acum, vom face și noi cât putem pentru a completa lucrările”, ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi. Acesta a menționat că lucrările suplimentare pentru racordarea la apă și canalizare a caselor de la capătul străzii implică niște cheltuieli importante din partea municipalității, cifrate la circa 300.000 lei.
         Cartierul Mândrești, înecat în bălți și noroaie
 O deplasare în cartierul Mândrești din Focșani este o adevărată aventură în aceste zile pentru cei care nu au autovehicule 4X4, cu garda înaltă. Ploile transformă zona într-o mlaștină imensă, unele străzi fiind capcane pentru șoferii care se încumetă să treacă prin bălțile întinse și adânci precum niște iazuri. Salvarea pietonilor sunt trotuarele înalte, realizate anul trecut în cadrul proiectului Plan Integrat de Dezvoltare Urbană, care se desfășoară în cartierul Mândrești. Pe străzile unde nu sunt trotuare care să îi scape de noroiul în strat gros de pe stradă, localnicii merg foarte aproape de marginea gardurilor gospodăriilor, unii mai să se urce pe ele.     
 În urmă cu aproape două săptămâni, „Monitorul de Vrancea” a prezentat imagini incredibile de pe strada Dâmbovița din cartierul focșănean Mândrești, unde trei mașini de teren au rămas captive în niște gropi imense, rămase în urma lucrărilor de canalizare. După acel incident, gropile au fost acoperite cum s-a putut, iar strada a fost închisă circulației autovehiculelor, restricția fiind semnalizată prin indicatoare.  De altfel, nici nu ar fi fost posibilă circulația vreunui autovehicul pe această stradă, plină de noroaie. Un cetățean, care circula pe trotuarul îngust, urcat pe bicicletă, ne-a spus: „Noroc că este acest trotuar, să mai putem circula pe jos sau pe bicicletă, altfel nu am putea ieși din case, așa de mare e noroiul. Oare când vom avea și noi o stradă civilizată?”, s-a întrebat Ion Tatu, de pe Strada Dâmbovița.
 Pe o altă stradă, cu o denumire predestinată – Bălți, trecerea mașinilor este similară cu o baie în bălțile întinse de la un trotuar la altul, șoferii având emoții să nu rămână suspendați în mocirlă. „Este groaznic, uitați în ce hal se circulă. Nu se poate ca o stradă să arate în felul ăsta, numai bălți și noroaie, este un coșmar să mergi zilnic pe aici. Dacă o iei pe jos, ieși la șosea plin de noroi, din cap până în picioare”, ne-a spus, în trecere, un șofer. Situația este asemănătoare în tot cartierul încât, pe bună dreptate te întrebi cum de suportă oamenii de aici astfel de condiții. 
         Ploile încurcă lucrările de reparații 
 În cartierul Mândrești au loc în prezent lucrări în cadrul proiectului cofinanțat din fonduri europene Plan Integrat de Dezvoltare Urbană, care vizează reabilitarea străzilor, trotuarelor și a spațiilor verzi și introducerea unui sistem de monitorizare video pentru toată zona de sud a municipiului. În Mândrești au fost realizate anul trecut și lucrări pentru sistemul de canalizare pluvială, finanțate din bugetul local, lucrări care nu sunt încă finalizate. Fiind în garanție, problemele apărute în urma acestor lucrări trebuie să fie remediate de constructor. Potrivit reprezentanților municipalității, în unele zone, surparea terenului a avut drept cauze umezeala excesivă din sol, în urma ploilor, care a dus la tasarea solului pe care au avut loc săpături pentru canalizare. 
 Străzile necirculabile din Mândrești au fost aduse în atenția Consiliului Local joi, în cadrul ședinței ordinare, și de consilierul Milea Lionida, care a spus că a avut discuții cu cetățeni nemulțumiți din acest cartier, de pe străzile Lăcrămioarei și Lujerului, care au spus că nu se poate circula. Primarul Decebal Bacinschi a recunoscut că în acest moment situația nu este tocmai bună în cartierul Mândrești în ceea ce privește circulația pe străzile în lucru, din cauza precipitațiilor, dar că se fac eforturi pentru o circulație normală. „Am fost acolo, în teren și, în urmă cu două săptămâni, când am intervenit cu un buldoexcavator și am pus balast acolo unde au fost gropi, ca să se poată circula. Dar, să fim sinceri, să pui balast în noroi, e degeaba. Am încercat să scoatem apa cu pompele, dar nu este o soluție. Sperăm ca într-o perioadă scurtă de timp să rezolvăm problemele din acest cartier”, a spus primarul Decebal Bacinschi. 
 Până când străzile vor scăpa de noroi și de bălți, locuitorii din Mândrești trebuie să fie echipați cu niște obiecte indispensabile: cizme înalte din cauciuc.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?