Ediția: Luni 9 Iunie 2025 Nr. 6894

Proiectul de reabilitare a Crângului Petreşti, în faza de aprobare a finanţării


Proiectul Consiliului Județean Vrancea de reabilitare a Crângului Petrești și îmbunătățire a infrastructurii de acces a trecut și de evaluarea tehnică și financiară. Proiectul este realizat la inițiativa președintelui Marian Oprișan. Finanțarea va fi asigurată de Uniunea Europeană. Prin implementarea proiectului propus spre finanțare, Consiliul Județean Vrancea împreună cu partenerii săi Municipiul Focșani și comuna Vânători își propun amenajarea Crângului Petrești, astfel încât turiștii dar și locuitorii din zonă să beneficieze de zone destinate accesului pietonal și zone de odihnă și socializare.
    De asemenea, vor fi create facilități pentru practicarea sporturilor în aer liber prin construirea de piste pentru biciclete, piste pentru role și skateboard, atât în Crângul Petrești cât și în zona de acces către Crâng dinspre Focșani. Activitățile recreative pentru populație se vor putea derula în condiții de siguranță atât ziua cât și seara prin introducerea unei rețele de iluminat public și a unui sistem de supraveghere video cu camere cu infraroșu.
    Astfel, vor fi construite piste și trotuare de-a lungul DJ 204E Focșani – Petrești – Vînători pe o distanță de 2 km, singura cale de acces dinspre oraș către Crâng. Totodată, în interiorul Crângului Petrești vor fi amenajate piste pentru biciclete, piste pentru role și skateboard, zone speciale pentru picnic dotate cu grătare, apa curentă, grupuri sanitare, trotuare, alei, spații pentru promenadă, spații de odihnă și observație și vor fi montate bănci, coșuri de gunoi și garduri de delimitare.
    Este cunoscut faptul că șeful administrației județene a încercat în repetate rânduri să transforme acest Crâng într-un loc de agrement, dar proiectele sale s-au lovit de refuzul guvernelor din perioada 2005-2011.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?