Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898
Ediția: Vineri 13 Iunie 2025 Nr. 6898

Vrâncean amendat penal în Bulgaria pentru trafic de migranți

Un vrâncean are de achitat aproape 13.000 de lei amendă penală, în urma unui proces în care a fost judecat și găsit vinovat pentru trafic de migranți. Dosarul penal este din Bulgaria, iar vrânceanul nu a scăpat de amenda penală nici în țară.

Anul acesta, autorităţile bulgare au solicitat autorităților din țara noastră să recunoască sentința definitivă pronunțată pe numele vrânceanului. Acesta fusese judecat la Judecătoria Ihtiman pe motiv că, în aprilie 2024, în curtea unui fost CAP dintr-un oraș bulgar, în mod ilegal a ajutat la transportul unor cetățeni de origine siriană.

Pedeapsa aplicată bărbatului a fost de 5.000 de leva, iar la noi, judecătoria a recunoscut „sancţiunea pecuniară-amendă penală aplicată de autorităţile din Bulgaria- Judecătoria Ihtiman (…).

(…) schimbă sancţiunea pecuniară neexecutată în moneda statului de executare şi obligă pe intimatul (…) la plata sumei de 12.950 lei, reprezentând echivalentul a 5.000 leva la cursul BNR din data pronunţării prezentei (2,59 lei/leva).

(…) fondurile obţinute din executarea sancţiunii pecuniare se fac venit la bugetul de stat al României. Dispune comunicarea unui extras al prezentei hotărâri organelor fiscale competente, în vederea executării sancţiunii.

(…) dispune comunicarea minutei autorităţii statului solicitant, respectiv Judecătoria Ihtiman, cu sediul în oraș Ihtiman, strada Ivan Vazov, nr. 1, Bulgaria. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?